Fundașul central Flavius Dumbrăvean (31 de ani) s-a întors în Liga 2, la CS Dinamo București, și a debutat sâmbătă, 15 august 2026, sub comanda lui Ionuț Chirilă, după ce miercuri, 12 august, jucase pentru CSM Târgu Jiu în Turul 3 al Cupei României.
Flavius Dumbrăvean a revenit în Liga 2 după aproape doi ani, la CS Dinamo
Introdus pe teren în minutul 36 al jocului cu SCM Râmnicu Vâlcea, în Cupă, Flavius Dumbrăvean a ratat calificarea cu echipa gorjeană în Play-off-ul competiție, după înfrângerea la loviturile de departajare. Trei zile mai târziu, fundașul în vârstă de 31 de ani născut la Târgu Mureș a fost titular în partida CS Dinamo București – Metalul Buzău, scor 0-1, în etapa a 3-a din Liga 2.
Anunțul a fost făcut tot ieri de CSM Târgu Jiu, în timp ce CS Dinamo n-a transmis nicio informație despre noul său transfer, devenit cel mai în vârstă jucător din lot.
”Clubul nostru își exprimă aprecierea pentru întreaga activitate desfășurată sub culorile echipei noastre. Profesionalismul și munca depusă la clubul gorjean au dus la atingerea obiectivelor clubului din această perioadă. Mulțumim Flavius Dumbrăvean pentru contribuția semnificativă la proiectul fotbalistic de la Târgu Jiu și îți dorim succes în noua etapă a carierei tale profesionale”, a transmis clubul din Târgu Jiu, la care a ajuns în ianuarie 2025, după ce anterior evoluase în Liga 2, la Viitorul Pandurii Târgu Jiu.
Dumbrăvean: ”Am ajuns la echipa mea de suflet!”
Fundașul originar din Târgu Mureș a oferit și el o reacție, pentru site-ul clubului gorjean: ”În primul rând, vreau să le mulțumesc celor de la CSM Târgu Jiu pentru perioada petrecută aici. Am ajuns la un acord cu conducerea clubului privind transferul la Dinamo, iar acum urmează o nouă provocare pentru mine. Este un pas important în cariera mea și mă bucur foarte mult că am oportunitatea de a îmbrăca tricoul echipei mele de suflet.”
Flavius Dumbrăvean a revenit, astfel, în Liga 2 după aproape 2 ani. Precedentul joc data din 21 septembrie 2024, în dezastrul de la Metaloglobus București, din etapa a 7-a, când echipa sa de la vremea respectivă, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, era surclasată cu scorul de 0-7. Dumbrăvean a jucat în acel meci din minutul 33, iar, ulterior, echipa patronată de Nicolae Sarcină a intrat în faliment și s-a desființat. Dumbrăvean era unul dintre fotbaliștii de la Viitorul Pandurii care luau atitudine la acel moment.
De-a lungul carierei, Flavius Dumbrăvean a mai jucat la Avântul Reghin, SCM Zalău, ASA Târgu Mureș, CS Iernut, Ceahlăul Piatra Neamț, Unirea Slobozia, Unirea Ungheni, ACS Târgu Mureș și CSM Deva. A ajuns la CSM Târgu Jiu în ianuarie 2025 și a promovat cu echipa gorjeană în Liga 3, în iunie 2025, după barajul cu CSM Lugoj, scor 1-0 la general. Soția sa, Florența, joacă, din noiembrie 2021, pentru echipa de handbal a CSM Târgu Jiu, acesta fiind și un motiv pentru trecerea sa la formația de fotbal din orașul lui Brîncuși.
- 31 de ani are Flavius Dumbrăvean (cu bentiță), noul jucători al echipei CS Dinamo București, acesta devenind cel mai în vârstă fotbalist din lotul pe care îl are Ionuț Chirilă. Anterior, cel mai în vârstă era Alin Demci, în vârstă de 26 de ani. Al doile pe această listă era Luca Tincău, cu 25 de ani.
Anunțuri gratuite din Maramures


