Conform sursei citate, bărbatul, în vârstă de 50 de ani, este cercetat pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, potrivit Agerpres.

Sunt luate în calcul posibile cauze medicale

„Se iau în calcul posibile cauze medicale, dar cercetările urmează să stabilească toate aspectele”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

„În fapt, s-a reținut că, în data de 11 august, în jurul orei 20:46, un bărbat în vârstă de 50 de ani a condus un autoturism pe o stradă din zona centrală a municipiului Brașov, apoi a pătruns pe trotuarul din dreapta sensului său de mers, unde a surprins și accidentat trei persoane de sex masculin, dintre care două au decedat, respectiv un bărbat în vârstă de 25 de ani din municipiul Piatra Neamț și un cetățean german de 34 de ani, iar cea de-a treia victimă, tot un cetățean german, în vârstă de 31 de ani, a suferit vătămări corporale, fiind transportată la o unitate medicală”, se arată într-un comunicat remis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.

Șoferul a refuzat internarea

De asemenea, în urma accidentului rutier a rezultat și vătămarea corporală a conducătorului autoturismului.

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov au informat, miercuri, că și șoferul care a produs accidentul a fost adus la UPU, unde a fost consultat și i s-a recomandat internarea, dar a refuzat-o.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *