Prezent la deschiderea oficială de marți, 11 august, a lotului de 12,24 kilometri de la Zimbor la Poarta Sălajului, de pe Autostrada Transilvania, directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a fost întrebat despre situația celui mai dificil și mai scump tronson de autostradă care urmează să fie construit în România, adică secțiunea Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău, cu o lungime de 41 de kilometri, care include și Tunelul Meseș.
„Deocamdată se află în faza de proiectare, iar cel mai probabil până în primăvara anului viitor, va fi finalizată această etapă. Noi încercăm în această fază să identificăm apariția oricărui risc inutil. Adică încercăm să identificăm toate situațiile care ar putea să perturbe execuția lucrărilor. După ce va fi finalizată etapa de proiectare, vom trece la faza de execuție a acestui lot”, a transmis directorul general al CNAIR.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, sălăjeanul Horațiu Cosma (foto, la microfon), prezent și el la deschiderea lotului Zimbor – Poarta Sălajului, a oferit mai multe informații despre acest tronson.
„Avantajul pe sectorul Meseș de la Poarta Sălajului până la Nușfalău este că avem două noduri rutiere intermediare. Practic, între 41 de kilometri avem trei secțiuni: de aici până la Zalău, de la Zalău până la Crasna, unde Compania Națională de Drumuri are un pachet care cuprinde și un nod rutier nou, și de la Crasna la Nușfalău. Acolo, la momentul respectiv, dacă lucrările la Tunelul Meseș vor dura mai mult, va fi o discuție cu constructorii și să fie o deschidere anticipată a sectoarelor de autostradă Nușfalău – Crasna și Crasna – Zalău. E o discuție pentru a pune în valoare autostrada”, a transmis oficialul din Transporturi.
*Așadar, în scenariul cel mai optimist, vom putea circula neîntrerupt pe autostradă de la Târgu-Mureș – Cluj-Napoca – Oradea – graniță cu Ungaria în 2030-2031. Iar în scenariul mai puțin optimist, după 2031.
8,8
miliarde de lei reprezintă valoarea maximă a contractului pe această secțiune.
Lotul Meseș de 41 kilometri dintre Poarta Sălajului și Nușfalău de pe Autostrada Transilvania este cel mai mare contract pentru infrastructura rutieră lansat până acum în achiziție. Acesta este ultimul sector necontractat din Autostrada Transilvania (A3). Contractul pentru secțiunea care include și tunelul Meseș de aproape 3 kilometri are o valoare estimată cuprinsă între 7,4 și 8,8 miliarde lei.
78
de luni reprezintă durata maximă în care trebuie finalizate lucrările pe acest lot.
Potrivit contractului construcția celor două secțiuni, cu o lungime totală de 41 km, trebuie finalizată în 78 de luni (18 luni proiectare, 60 de luni execuție).
- Tunelul Meseș (în lungime de 2,89 km), cel mai lung tunel de autostradă din România. Acest tunel este format din două galerii unidirecționale care împreună totalizează 5,78 km;
- 65 de viaducte, poduri și pasaje (în lungime totală de aproximativ 13 km).
Licitația pentru lotul Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău cu tunel de 2,7 kilometri la Meseș a fost lansată pe 9 februarie 2023, iar la finalul lui august 2023 au fost depuse 7 oferte: UMB, asociat cu EuroAsfalt din Bosnia Herțegovina pentru experință la tuneluri (Asocierea de pe A1 Lugoj – Deva), WeBuild și cinci constructori din Turcia: Ictaș, Nurol, Mapa, Makyol – Ozaltin și Tekfen (Ozaltin a semnat contractul pentru viaductele de la Nădășelu și Topa Mică scoase din proiectul PNRR cu UMB). Ictas și Tekfen nu au contracte semnate cu CNAIR, iar Mapa (în asociere cu Cengiz) a început lucrările la Boița pe lotul 2 Boița – Cornetu de pe A1 Sibiu – Pitești.
CNAIR a desemnat asocierea Makyol – Ozaltin (Turcia) câștigătoare a contractului pentru proiectarea și execuția lotului Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău pentru o ofertă de 6,62 miliarde lei, acesta fiind cel mai mare contract licitat până acum. Turcii au câștigat în ultima perioadă pe bandă rulantă contracte de infrastructură mare.
Te-ar putea interesa și acest articol:
AUTOSTRADA TRANSILVANIA. Circulația pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului a fost deschisă astăzi, la ora 16:00. VIDEO
Anunțuri gratuite din Maramures


