Urmărire ca în filme, luni seară, pe străzile din Sibiu. Un șofer care conducea haotic pe Bulevardul Mihai Viteazu a pus pe jar polițiștii rutieri, refuzând să oprească la semnalele acestora. Cursa nebună s-a purtat pe mai multe artere din oraș și s-a încheiat pe strada Cibinului, unde suspectul a profitat de șantierul din zonă și a reușit să se facă nevăzut.
Individul a fost observat conducând haotic, iar participanții la trafic au sunat la 112.
„La data de 10 august, în jurul orei 20:40, prin apel 112, polițiștii sibieni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat conduce un autoturism în mod haotic pe bulevardul Mihai Viteazu, continuându-și deplasare pe strada Rahovei din municipiul Sibiu. Datele au fost comunicate echipajelor din teren, iar la scurt timp, autoturismul a fost observat în trafic, pe Șoseaua Sibiului, de polițiștii Biroului Rutier Sibiu”, transmite Ana Mureșan, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Polițiștii rutieri au încercat să îl oprească pornind semnalul regulamentar, însă șoferul nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea. În aceste condiții, oamenii legii au pornit pe urmele lui.
Urmărirea din trafic a continuat până pe strada Cibinului, însă acolo șoferul a reușit să scape și s-a făcut nevăzut.
„Pe strada Cibinului din municipiul Sibiu, în contextul lucrărilor desfășurate la partea carosabilă și a elementelor amplasate în zonă pentru executarea și semnalizarea acestora, autoturismul a fost pierdut de către polițiștii aflați în urmărirea acestuia. În continuare se efectuează verificări în vederea identificării conducătorului auto, stabilirii cu exactitate a situației de fapt și dispunerii măsurilor legale în consecință”, precizează Mureșan.
Cititori ai ziarului Ora de Sibiu au precizat că au observat scenele în trafic, iar autoturismul urmărit avea numere de înmatriculare străine.
Anunțuri gratuite din Maramures


