Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a afirmat, marți, în cadrul unei conferințe de presă premergătoare deschiderii circulației rutiere pe secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului, că în acest an ar urma să se circule pe autostradă dinspre Sălaj până la Sibiu sau până la Deva.
Potrivit ministrului, în acest an se va da în circulație cel mai mare număr de kilometri de pe Autostrada Transilvaniei, respectiv până la 100 de kilometri.
‘Suntem astăzi în punctul în care se deschide un tronson nou din Autostrada Transilvaniei, un tronson al unei autostrăzi care a fost mult timp sinonimă mai mult cu blocaje și cu scuze decât cu lucrări propriu-zise. Lucrurile s-au schimbat. Tot în acest an, am vorbit cu domnul director (al CNAIR – n.r.), am vorbit cu reprezentanții constructorului, se vor deschide și ceilalți kilometri de la Zimbor spre Nădășelu, astfel încât vom fi în situația în care aproape dinspre Sălaj se va putea merge pe autostradă până la Sibiu sau până la Deva’, a declarat Radu Miruță.
Ministrul a transmis că, ‘în ciuda faptului că mult timp această autostradă a avut doar explicații despre de ce nu avansează proiectul’, în anul acesta se dau în circulație până la 100 de kilometri de autostradă, fiind ‘anul în care se dă în circulație cel mai mare număr de kilometri de pe Autostrada Transilvaniei’.
Miruță a adăugat că România avansează, el punctând că ‘este foarte important de a conștientiza cât de mult a ajutat acest avans finanțarea europeană’.
Ministrul Radu Miruță a mai spus că în România sunt puțini kilometri de autostradă și că încă în România se moare din cauza geometriei proaste a drumurilor și a insuficienței autostrăzilor, însă, potrivit acestuia, pe măsură ce câte un segment nou de drum se dă în circulație, cresc șansele la viață și, de asemenea, cele la o dezvoltare economică.
Ministrul a mai declarat că România se apropie să atingă dezideratul unui număr de kilometri de autostradă comparabil cu cel al țărilor spre care ne uităm.
‘România are nevoie de o distribuire uniformă a acestor drumuri de mare viteză, nu se pot face toate în același timp. N-am descoperit un buton magic de a avea autostrăzi peste noapte. Am descoperit la Ministerul Transporturilor, în schimb, obișnuințe vechi, datorită cărora, ca să nu spun din cauza cărora, observați ironia, unele dintre proiecte au fost blocate’, a mai spus oficialul.
Un nou lot de autostradă, în lungime de 12,24 km, a fost dat marți în folosință pe secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului, pe A3, printr-o investiție finanțată prin Programul Transport (PT) 2021 – 2027. AGERPRES/ (AS – redactor: Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Anunțuri gratuite din Maramures


