Pentru FCSB startul de campionat nu e tocmai reușit. După eliminarea din Europa, formația din Berceni a pierdut și șefia în Superliga după ce a încheiat la egalitate, 0-0, meciul disputat pe terenul lui Sepsi OS.
Cisotti a ratat o mare ocazie de gol în prima parte a meciului (Foto: sportpictures)
Jucată în condiții foarte bune la Sf. Gheorghe (gazon impecabil), partida a început cu gazdele mai insistente, care au avut și prima mare ocazie de gol în minutul 14: Mawa a scăpat singur cu Matei Popa, însă a trimis mingea peste vinclul porţii bucureştene.
Bucureștenii au replicat prin şutul lui Cisotti, scos de Lazar, în minutul 18. Jucătorul lui FCSB a scăpat singur cu portarul gazdelor, în minutul 27, însă acesta nu și-a potrivit bine pașii și a fost blocat.
După două minute, Matei Popa a scos mingea trimisă de Mawa. Apoi, în minutul 40, portarul roş-albaştrilor a intervenit la şutul slab expediat de Funsho Bamgboye, pentru ca în minutul 44 să pareze mingea trimisă de Mawa.
După pauză, în minutul 53, portarul Lazar a scos de la vinclu lovitura liberă executată de Boutoutaou.
O fază hilară s-a petrecut în minutul 65, când Matei Popa şi Andre Duarte s-au încurcat reciproc, însă de această bâlbă n-a profitat Funsho Bamgboye, care a trimis pe lângă poartă.
În minutul 80, Oberlin l-a servit foarte bine pe Cmiljanic, însă muntenegreanul şi-a prelungit prea mult mingea şi Matei Popa a reţinut cu ceva emoţii.
FCSB rămâne neînvinsă după runda cu numărul 4, însă a pierdut primul loc, acolo unde se află acum FC Argeș.
Cum FCSB a înregistrat al doilea rezultat de egalitate la rând, suporterii prezenți în tribună și-au exprimat nemulțumirea.
ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – FC FCSB 0-0
SF. GHEORGHE (10 august 2026) * Sepsi Arena * Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureş) * Asistenţi: Cristi Daniel Ilinca (Craiova), Ionuţ-Traian Neacşu (Bucureşti) * Arbitrul nr. 4: George Cătălin Găman (Craiova) * Arbitrul video: Adrian Sorin Costreie (Buftea) * Arbitru asistent video: Valentin Porumbel (Olteniţa)
Cartonaşe galbene: R. Silaghi (min. 52), Ovidiu Burcă (min. 64), Vianna (min. 76), respectiv, Boutoutaou (min. 56), V. Creţu (min. 62), Fl. Tănase (min. 80)
Sepsi: D. Lazar – Cascardo, Vîrtej, S. Karamoko, Vianna – D. Andrei (Vătăjelu, 86), R. Silaghi, Batzula (R. Cîmpean, 76) – Funsho Bamgboye (Davordzie, 76), Mawa (Cmiljanic, 77), Oberlin (Nacho Heras, 86).
Antrenor: Ovidiu Burcă
FCSB: M. Popa – V. Creţu, Andre Duarte, Batubinsika, Pădurariu (Radunovic, 46) – Joao Paulo, Gnahore (A. Stoian, 46), Fl. Tănase – Boutoutaou (Octavian Popescu, 56), Bîrligea, Cisotti (M. Toma, 79).
Antrenor: Marius Baciu
Superliga
Etapa a 4-a
Vineri
UTA Arad – FC Rapid……………0-0
Sâmbătă
Farul – FK Csikszereda…………3-2
Dinamo – FC Voluntari………….4-0
Duminică
Petrolul – Oțelul…………..1-0
Univ. Craiova – FC Argeș…….0-1
Luni
FC Botoșani – Corvinul……….0-0
Sepsi – FCSB………………..0-0
Meciul CFR 1907 Cluj – Universitatea Cluj a fost amânat pentru 8 octombrie.
Clasament
1. FC Argeş 4 3 0 1 3-2 9p
2. FCSB 4 2 2 0 6-2 8p
3. Rapid 4 2 2 0 5-2 8p
4. Dinamo 4 2 1 1 10-3 7p
5. Farul 4 2 1 1 8-6 7p
6. Univ. Craiova 4 2 0 2 9-6 6p
7. „U” Cluj 3 2 0 1 4-3 6p
8. Petrolul 4 2 0 2 2-5 6p
9. Corvinul 4 1 2 1 4-3 5p
10. Oţelul 4 1 2 1 5-5 5p
11. Sepsi 4 1 2 1 2-2 5p
12. Voluntari 4 1 1 2 3-11 4p
13. CFR Cluj 3 1 0 2 7-5 3p
14. Botoşani 4 0 3 1 4-5 3p
15. UTA 4 0 2 2 2-7 2p
16. Csikszereda 4 0 0 4 2-9 0p
# Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locul 2 în Conference League.
# Locul 3 din play-off va juca baraj cu câştigătoarea barajului dintre locurile 1 şi 2 din play-out pentru un loc în Conference League.
# Locurile 9 şi 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.
Anunțuri gratuite din Maramures


