Articol de Romeo Ene – Publicat luni, 10 august 2026, 20:25 / Actualizat luni, 10 august 2026 20:26
FC Botoșani și Corvinul Hunedoara au terminat la egalitate, scor 0-0, într-un meci din etapa a patra a Superligii, marcat de o mulțime de ocazii la ambele porți, bare și o eliminare pe finalul partidei.
Meciul de la Botoșani a debutat într-un ritm alert, oaspeții fiind primii care au amenințat poarta lui Anestis prin Ribeiro, din lovitură liberă (1). Gazdele au replicat prompt, iar în minutul 19, Andrei Dumiter a scăpat singur cu portarul Codruț Sandu, însă portarul hunedorenilor a salvat incredibil.
Doar un minut mai târziu, moldovenii au cerut penalty după un duel între Dumiter și Iacob, dar „centralul” Radu Petrescu a lăsat jocul să curgă.
Trupa din Hunedoara a preluat apoi inițiativa pe fondul unor nesincronizări în defensiva gazdelor. În minutul 27, Fabry a zguduit bara transversală cu un șut violent din interiorul careului, iar doar două minute mai târziu, Espinosa a scăpat singur cu Anestis, însă grecul din poarta Botoșaniului s-a opus providențial.
După reluare, Botoșaniul a urcat liniile și a pus stăpânire pe joc. Ongenda a fost aproape de gol în minutul 67, când șutul său a șters bara porții apărate de Sandu. În minutul 73, Mo Abualnadi a încasat al doilea cartonaș galben într-un interval de doar 9 minute și a părăsit terenul prematur.
Cu un om în plus, moldovenii au asediat poarta oaspeților în ultimele minute. Kovtaliuk a trecut pe lângă gol în minutul 88 cu o execuție puțin pe lângă poartă, iar în minutul 89, Markovic a ratat incredibil, când a scăpat singur cu Sandu și a trimis balonul direct în bară.
În urma acestui rezultat, FC Botoșani se află pe locul 14, cu 3 puncte și fără victorie în primele 4 meciuri. Pentru moldoveni urmează duelul din deplasare cu FCSB. Corvinul se află pe 9, cu 5 puncte, iar echipa lui Florin Maxim se pregătește pentru duelul de pe teren propriu cu CFR Cluj.
FINAL » FC Botoșani – Corvinul Hunedoara 0-0
Minutul 89: Ocazie uriașă pentru FC Botoșani! Markovic scapă singur cu Sandu și trimite în bară. Încă o șansă mare pentru echipa lui Croitoru.
Minutul 88: Ocazie pentru FC Botoșani! Kovtaliuk șutează periculos, puțin pe lângă poarta Corvinului. Moldovenii pun presiune în finalul partidei.
Minutul 87: Centrare în careu din corner, Kovtaliuk încearcă să ajungă la balon, însă oaspeții resping.
Minutul 73: Cartonaș roșu pentru Corvinul Hunedoara! Mo Abualnadi primește al doilea cartonaș galben într-un interval de doar 9 minute pentru un fault și este eliminat.
Minutul 67: Ongenda șutează, iar mingea șterge bara porții apărate de Codruț Sandu. Șansă pentru FC Botoșani!
Minutul 58: Bodișteanu centrează în careu, balonul se plimbă prin fața porții, însă fotbaliștii moldovenilor nu reușesc să ajungă la minge.
Minutul 46: Start în repriza a doua! Bodișteanu, fotbalistul celor de la FC Botoșani, șutează pe lângă poarta lui Corvinul Hunedoara.
Minutul 45: Pauză! FC Botoșani și Corvinul Hunedoara sunt la egalitate, scor 0-0.
Minutul 29: Încă o ocazie uriașă pentru Corvinul! Espinosa scapă singur cu Anestis, însă portarul celor de la FC Botoșani îl blochează.
Minutul 27: Ocazie mare pentru Corvinul! Fabry șutează din interiorul careului, iar mingea lovește bara transversală.
Minutul 20: FC Botoșani cere penalty! Andrei Dumiter susține că a fost faultat în careu de Iacob, însă „centralul” Radu Petrescu lasă jocul să continue.
Minutul 19: Ocazie uriașă pentru FC Botoșani! Dumiter scapă singur cu Codruț Sandu, însă portarul Corvinului respinge și își salvează echipa.
Minutul 15: Ocazie pentru Corvinul! Mario Bratu șutează puțin pe lângă poarta gazdelor din interiorul careului.
Minutul 1: Ribeiro execută direct spre poartă o lovitură liberă, însă mingea trece pe lângă poarta lui Anestis.
FC Botoșani – Corvinul Hunedoara, echipele de start
FC Botoșani (4-3-3): Anestis – Bayeye, Miron, Diarra, Ilaș – E. Papa, Lucas De Vega, Ongenda – Mitrov, Dumiter, Mailat
Rezerve: Gurău, Pape Diaw, Sadiku, Țigănașu, Creț, Bordeianu, Gabriel Gama Da Silva, Mario Preda, Bodișteanu, Kovtaliuk, Markovic, Sorodoc
Absenți: Marius Croitoru (suspendat)
Antrenor: Codrin Cristian Mindrigiu
Corvinul (4-4-2): C. Sandu – Flavius Iacob, Florin Ilie, A. Manolache, Abualnadi – M. Bratu, Ribeiro, Hrezdac, Fabry – Espinosa, Yeboah
Rezerve: Frânculescu, Ivancevic, Neacșa, D. Pîrvulescu, Goodlad, Gillard, R. Deaconu, Hayatu, Okoro
Antrenor: Florin Maxim
Stadion: Municipal (Botoşani)
Arbitru: Petrescu Radu Marian
Asistenți: Ghinguleac Adrian și Grigoriu Mircea
Arbitru VAR: Trandafir Cristina
Arbitru AVAR: Dima Iulian
Anunțuri gratuite din Maramures


