Potrivit IPJ Cluj, “polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au reținut, pentru 24 de ore, trei persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”.
Incidentul a avut loc pe 8 august, în jurul orei 22:25. Un echipaj medical fusese solicitat să intervină în comuna Recea-Cristur. După finalizarea intervenției, în timp ce se deplasa prin localitatea Căprioara către municipiul Dej, autospeciala ar fi fost atacată.
“Autospeciala a fost avariată de mai multe persoane, care, din motive ce urmează a fi stabilite cu exactitate, ar fi început să arunce cu pietre și alte obiecte contondente asupra acesteia”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.
În urma atacului, ambulanța a fost avariată, iar un membru al echipajului a fost rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor apărute după incident, atacul ar fi avut loc pe fondul unor informații false distribuite pe rețelele sociale, potrivit cărora anumite ambulanțe ar fi folosite pentru răpirea copiilor.
Șoferul ambulanței ar fi reușit să plece din mijlocul celor care au blocat autosanitara. În acel moment, unul dintre indivizi ar fi aruncat un bolovan spre ambulanță. Piatra a spart geamul portierei, iar cioburile l-au rănit pe șofer la ochi.
Bărbatul a reușit să conducă până la Cluj-Napoca, unde a fost consultat și internat. Ulterior, a fost operat, după ce cioburile i-au afectat corneea.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, pentru documentarea întregii activități infracționale și identificarea tuturor persoanelor implicate.
Anunțuri gratuite din Maramures


