Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
CFR Cluj urmează să fie preluată de Marius Şumudică, asta după ce Ioan Varga a decis că Antonio Folha trebuie demis după eşecul drastic suferit de gruparea ardeleană, 0-5, contra celor de la Tromso.
Omul de afaceri a luat măsuri dure şi a renunţat inclusiv la mai mulţi jucători pe care i-a adus în această vară, iar acum urmează o nouă reconstrucţie.
Ioan Varga a bătut palma cu Marius Şumudică
Marius Şumudică a mers la Cluj pentru a discuta cu oficialii echipei şi a ajuns la un acord pentru a semna cu trupa din Gruia.
“M-am întâlnit azi (n.r. sâmbătă) cu Șumudică, am bătut palma, e noul antrenor al CFR-ului. Nu a fost greu de convins, își dorea să vină, are foame de performanță. Vă rog, nu mă întrebați de salarii, bonusuri și alte chestii de genul, nu vă pot spune, important e că avem antrenor și cu această ocazie, îi urăm mult succes. A spus că își dorește 4-5 jucători, iar eu i-am promis că îi va avea chiar de săptămâna viitoare la dispoziție”, a spus Ioan Varga pentru digisport.
Condiţia pusă de Marius Şumudică pentru a accepta propunerea de la CFR Cluj
Se pare că discuţiile dintre părţi s-au rezumat la promisiuni pe care conducătorii de la CFR Cluj le-au făcut. Şumudică a cerut transferuri, aducerea a minim 4 jucători, iar această doleanţă a fost acceptată de Ioan Varga.
Anunțuri gratuite din Maramures


