Nou-promovata în Liga Florilor la handbal feminin, CSM Tg.Mureş, participă, începând de vineri şi până duminică, 9 august, la turneul amical Memorialul „Mircea Paşek” de la Tg. Jiu. Vineri, în primul joc, mureşencele vor întâlni formaţia SCM U Craiova, de la ora 17.00. Sâmbătă, este programată partida cu gazda turneului, CSM Tg.Jiu, de la ora 19.00, iar duminică, întâlnirea cu CSM Iaşi, începând cu ora 10.00.
Până la startul noului sezon, CSM Tg.Mureş va mai susţine, în perioada 21-23 august, la Craiova, o dublă de verificare cu SCM din localitate. Formaţia târgumureşeană, antrenată de portughezul João Alexandre Ferreira Florêncio, s-a întărit considerabil în această vară, transferând mai multe jucătoare din ţară şi străinătate. Noua ediţie a Ligii Florilor va începe în 29-30 august, mureşencele urmând să întâlnească, în runda inaugurală, în deplasare, pe CSM Tg.Jiu.
Anunțuri gratuite din Maramures


