Înfrângerea usturătoare suferită de CFR Cluj, scor 0-5 pe teren propriu în fața formației Tromso, în prima manșă a turului al treilea preliminar din Conference League, a declanșat o adevărată criză la clubul din Gruia.
Ioan Varga Foto/Facebook
Imediat după fluierul final, finanțatorul Ioan Varga a transmis că antrenorul Antonio Folha nu va mai continua la echipă. În același timp, acesta a sugerat că se gândește serios să renunțe la implicarea sa la CFR Cluj și să investească la o altă formație din Superliga.
„E posibil să mă duc la Arad, acolo sunt toate condițiile!”
Deși a precizat că va asigura în continuare sprijinul financiar al clubului până la încheierea sezonului în curs, Varga a lăsat de înțeles că viitorul său la CFR este nesigur. Omul de afaceri consideră că la Arad ar avea condiții mai bune pentru a se implica în fotbal și a amintit relația apropiată pe care o are cu fostul primar Gheorghe Falcă.
„Cu atitudinea aceasta, nu ai cum să faci performanță. Am mai spus și mă repet, anul acesta voi susține clubul din punct de vedere financiar, dar de la anul, va fi o altă poveste. E posibil să mă duc la Arad, acolo sunt toate condițiile. Domnul Falcă e un bun prieten, stiți asta. Cred că acolo aș fi mult mai apreciat. Aici, la CFR, toată lumea cântă prohodul, nimeni nu e cu noi, mi-a ajuns!”, a spus Ioan Varga, după dezastrul de joi seara, citat de digisport.ro.
„Nu știu cât mai rămân în fotbal. M-am săturat și eu!”
De fapt, semnalele privind o posibilă retragere a lui Ioan Varga din fotbal au apărut încă înaintea meciului cu Tromso. Finanțatorul CFR Cluj declara atunci că este tot mai dezamăgit de lipsa rezultatelor, în ciuda investițiilor făcute, și anunța că va hotărî ce va face în continuare după încheierea actualului sezon.
„Nu știu cât mai rămân în fotbal. Să vedem. M-am săturat și eu! Cât să mai pierd bani? Anul ăsta ajut clubul să facă performanță, dar de la anul nu știu. Rămâne de văzut!”, a mai spus Ioan Varga și înainte de CFR – Tromso 0-5.
Anunțuri gratuite din Maramures


