Cabinetele stomatologice din unitățile de învățământ din Deva vor fi aprovizionate cu materiale și medicamente înainte de începerea noului an școlar. Direcția de Asistență Socială Deva a achiziționat aproape 50 de tipuri de produse necesare desfășurării activității, investiția depășind 13.000 de lei.

 Potrivit  DAS Deva, materialele și medicamentele au fost cumpărate la solicitarea medicilor dentiști și în conformitate cu normele privind dotarea cabinetelor medicale școlare. Toate produsele vor ajunge în cele trei cabinete de stomatologie până la 1 septembrie, astfel încât acestea să fie pregătite pentru primirea elevilor odată cu începerea anului școlar 2026–2027.

În prezent, în școlile și grădinițele din municipiul Deva funcționează 23 de cabinete medicale și stomatologice aflate în subordinea Direcției de Asistență Socială Deva. Aici, preșcolarii și elevii beneficiază gratuit de consultații și tratamente medicale.

Asistența medicală școlară este asigurată de șapte medici, dintre care trei sunt stomatologi, sprijiniți de 29 de asistente medicale.

Cele trei cabinete stomatologice școlare funcționează la Colegiul Național „Decebal”, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” și Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, deservind elevii din mai multe școli și grădinițe din municipiu.

Reprezentanții DAS Deva spun că aprovizionarea din timp a cabinetelor are rolul de a asigura continuitatea serviciilor medicale gratuite oferite copiilor încă din primele zile ale noului an școlar.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *