CS Gloria Bistrița anunță demersuri pentru schimbarea formei de organizare! Deși sezonul 2026-2027 abia a început, Paul Șomodean, directorul sportiv al clubului, a comunicat că se dorește obținerea dreptului de promovare în SuperLiga României, odată cu startul întrecerii 2027-2028.

Acest lucru ar putea să se concretizeze până la finalul acestui sezon de Liga 2, pentru ca următorul să fie abordat cu dreptul legal de a putea face pasul în prima divizie din România.

CS Gloria Bistrița vrea să obțină dreptul de promovare din Liga 2 în SuperLiga!

Vara trecută, clubul din Bistrița-Năsăud a avut demersuri prin care a trecut la denumire de CS Gloria Bistrița, fără Năsăud, pentru a putea atrage ca investitor și Primăria Municipiului Bistrița. Conducătorii clubului au încheiat demersul de modificare a denumirii, așadar, în urmă cu un an, însă atunci, dacă tot au făcut această schimbare, nu au operat și una care să îi rezolve interdicția la accederea în SuperLigă.

Acest proces de schimbare a denumirii fusese aprobat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, în subordinea căruia se află clubul, din iunie 2025. S-a trecut de la CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud la CS Gloria Bistrița, însă clubul continuă să fie unul de drept public și acum, astfel că nu are drept de promovare în prima ligă.

Acum, după doar un meci scurs din noul campionat, Paul Șomodean a transmis că sunt discuții în ceea ce privește schimbarea formei de organizare, pentru ca CS Gloria Bistrița să poată, din 2027-2028, să aibă posibilitatea să urce în prima divizie.

Paul Șomodean confirmă intențiile CS Gloria Bistrița

În acest sezon se țintește o performanță mai mare decât în întrecerea trecută, poate chiar calificarea în play-off, dar la nivel administrativ se încearcă această schimbare.

”Dorința mea e să ne apropiem de play-off în acest sezon și, de ce nu, să terminăm între primele șase echipe sezonul regular, dar… cred că se vor face toate demersurile pentru a reuși să avem și drept de promovare în Liga 1.

Oamenii care ne susțin se luptă să obțină acest lucru”, a spus Paul Șomodean pentru Sport Total FM.

CS Gloria Bistrița poate aborda diferit sezonul următor de Liga 2

CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a apărut în Liga 3 în 2021, după ce în precedentele trei sezoane (18-19, 19-20, 20-21) avusese numele de ACS Unu Fotbal Club Gloria, fosta ACS Dumitra, numele sub care a promovat din Liga 4!

De la falimentul mult-cunoscutei Gloria Bistrița, în 2015, în Bistrița au fost înființate mai multe echipe de fotbal care să continue tradiția fotbalistică, însă toate au ajuns să falimenteze la rândul lor după ce cel mai sus au activat la nivel de Liga 3.

După cum aminteam, în vara trecută a fost schimbat numele actualei echipe din Liga 2 în CS Gloria Bistrița, denumirea din acest moment, iar până în vara următoare ar putea să se facă trecerea la altă formă de organizare, pentru a putea promova.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *