Universitatea Cluj a trecut prin cel mai bun an competițional din istorie în sezonul 2025/2026. Ardelenii au terminat pe poziția secundă în SuperLiga, iar în Cupa României au cedat la lovituri de departajare în ultimul act în fața Universității Criaova.

Câți bani a primit U Cluj după transferul lui Andrei Coubiș

Sosit în ianuarie la Universitatea Cluj de la Sampdoria, Andrei Coubiș s-a adaptat excelent și a fost unul dintre motivele pentru care ardelenii s-au aflat în lupta pentru cele două trofee interne. Evoluțiile sale l-au propulsat chiar și la echipa națională, astfel că era de așteptat ca mai multe echipe să fie interesate de un transfer.

U Cluj a activat în această vară clauza de cumpărare definitivă de 125.000 de euro, iar la doar câteva săptămâni distanță a fost transferat la Lincoln. În cea mai recentă intervenție a sa, președintele lui U Cluj a dezvăluit că formația din Championship a plătit 3 milioane de euro pentru serviciile lui Andrei Coubiș. Totodată, ardelenii au păstrat și un procent de 15% dintr-o eventuală revânzare.

„(n.r. – Suma de transfer a lui Coubiș la Lincoln City este aceasta: 3 milioane de euro plus 15% procent?) Da, așa este, e corectă. Chiar dacă noi nu ne-am fi dorit să-l transferăm așa repede. Proiectul era să mai rămână alături de noi cel puțin un an de zile. Acum a venit această oportunitate. În primul rând, a fost important pentru jucător. Știm că e dificil pentru un jucător român să ajungă în Anglia, Premier League sau Championship”, a declarat Radu Constantea, conform Fanatik.

Cifrele lui Andrei Coubiș

Andrei Coubiș este unul dintre mulții jucători români formați în străinătate. Acesta a început fotbalul la AC Milan, club la care a activat la toate categoriile de vârstă. Fundașul a părăsit formația ce evoluează pe San Siro în vara lui 2025, când Sampdoria plătea 100.000 de euro pentru serviciile sale.

Totuși, internaționalul nu a bifat nicio apariție în Serie B, astfel că transferul la U Cluj i-a relansat cariera. În jumătatea de an petrecută în România, Andrei Coubiș a adunat 20 de meciuri, a marcat două goluri și a livrat o pasă decisivă.

  • 1,2 milioane de euro este cota lui Andrei Coubiș
  • 3 selecții a adunat fundașul pentru naționala României
  • 3 milioane de euro a plătit Lincoln celor de la U Cluj pentru serviciile lui Coubiș



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *