Publicat la 03 august 2026
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale din anul 2024, Călin Georgescu, şi-a continuat turneul la târguri agricole, pe care l-a început în urmă în urmă cu mai multe săptămâni. De data aceasta, el a ajuns duminică, 2 august, în satul Lunca Câlnicului din comuna braşoveană Prejmer, unde întâmpinat de numeroase persoane.
Liderul curentului suveranist a ajuns la târg în cursul dimineţii, iar oamenii scandau, printre altele, „Uniţi cu toţi să scăpăm de hoţi”, „Căline, Căline, poporul e cu tine”, „Călin Georgescu este preşedinte”, „Turul doi, înapoi”, „Unitate naţională”.
De asemenea, Georgescu a mers şi la biserica din sat, unde a participat la slujba de duminică.
În timpul vizitei la târgul din Lunca Câlnicului, Georgescu le-a ţinut un discurs oamenilor, în care le-a vorbit de credinţă şi suflet.
„Noi nu ne plângem, pentru că suntem oameni demni. Noi ne ridicăm prin credinţă, prin muncă, prin solidaritate. Aşa cum înaintaţii au rezistat de-a lungul istoriei, aşa vom rezista şi noi. Cât timp credinţa este tare, sufletul puternic şi capul se ridică cu demnitate, nimic nu este pierdut. Unitatea noastră este speranţa noastră. Mă bucur că facem fotografii împreună, dar patriotismul se măsoară prin fapte. Faptele înseamnă să ne ajutăm aproapele. Dacă patriotismul înseamnă fapte, înseamnă că nu plecăm din târg doar u telefonul plin de fotografii, ci plecăm cu produse proaspete de la ai noştri (…) Partidul politic aflat la putere întreabă «Cum ajung din nou la putere». De aceea, să ne ajutăm unii pe alţii şi noi, împreună, cu Dumnezeu şi să-l rugăm să ne binecuvânteze munca cinstită şi să ne ocrotească”, a declarat Georgescu.
De asemenea, el le-a spus oamenilor că „un cartof, o bucată de brânză, o pâine, România renaşte prin milioane de fapte mici, pe care le facem zi de zi cu dragoste de Dumnezeu”.
Târgul din Lunca Câlnicului a reunit producători din judeţele Braşov, Covasna, Harghita, Argeş, Buzău şi Prahova.
‘, {
height: 57,
autoHeight: false
});
$(“.fancybox-inner”).css({height: ’57px !important’});
}
else
$a.html(data);
});
});
Anunțuri gratuite din Maramures


