Intro: În Cluj-Napoca și Târgu Mureș, în ultimii doi ani, se întâmplă proiectul UAT’s Next? II – Stagii de practică pentru studenți în Cluj-Napoca și Târgu Mureș, ID 312496, implementat de ARTE 21 – Poveștile lumii în parteneriat cu Reactor de Creație și Experiment și Universitatea de Arte Târgu Mureș. Proiectul aduce împreună studenții mai multor facultăți de arte (Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Iași, Craiova, Galați și Sibiu), cu scopul de a simula o trupă de teatru independent care pregătește o producție teatrală. După 10 zile de lucru intensiv, fiecare echipă prezintă public 15 minute din spectacolul său, iar un juriu de specialitate decide ce producție se va realiza integral. (…) La Cluj nu fac chiar totul de capul lor, ci fiecare grup are câte un mentor: Ovidiu Cioclov (dramaturgie), Tavi Voina (actorie), Oana Mardare (actorie, echipa 1), Alexandra Caras (actorie, echipa 2 și 3), Mihai Păcurar (scenografie), Raul Coldea (regie), Dragoș Mușoiu (regie) și Petro Ionescu (management cultural și teatrologie).
Lucrând la acest articol am luat la întrebări câștigători, mentori, participanți și o parte din organizatori ca să aflu cum se simt, ce oferă și ce primesc. Deși titlul proiectului privește spre viitor, procesul creativ și întrebările participanților aparțin prezentului. Tocmai de aceea am vrut să aflu ce îi preocupă acum pe cei care, peste câțiva ani, vor deveni o parte importantă a teatrului românesc.
*
Dacă prima echipă a vorbit din perspectiva unui spectacol care a ajuns deja în fața publicului, următoarea este încă în plin proces de transformare a celor 15 minute într-o producție completă, iar de data asta echipa care se pregătește să intre în producție cu următorul e format din: Adam Balogh (dramaturgie), Rebeca-Greta Cazan (actorie), David Fărcășan (regie), Robert Macaveiu (coregrafie), Bianca Mălăel (actorie), Istvan Moldovan (actorie), Alexandru-Mitică Tășchină (actorie) și Irisz Szkirkanics (scenografie). Am fost curios de perspectiva lor despre acest proces acum când sunt în mijlocul lui. Așa că Adam Balogh și Bianca Mălăel mi-au răspuns astfel la întrebări:
Robert Kocsis: Ce lucruri ai descoperit pe parcursul stagiului de practică cu care poate nu ai apucat să te întâlnești în facultate?
Adam Balogh: Chiar dacă nu aș putea spune că am descoperit lucruri complet noi, nu mai avusesem până acum o experiență practică atât de directă și de consecventă, într-o echipă atât de tânără. Eu am absolvit teatrologie, iar formarea mea de bază a fost orientată mai degrabă spre teorie. Experiența practică profesională am acumulat-o într-un mediu instituțional, care este cu totul diferit: mult mai rigid și, din multe puncte de vedere, mai conservator. Dacă ar fi să evidențiez un lucru concret, probabil ar fi faptul că am încercat să lucrăm într-un sistem de tip devised theatre, fără o ierarhie foarte strictă și organizându-ne într-un mod cât mai democratic. A fost prima dată când am putut observa în mod direct atât avantajele, cât și dezavantajele unui astfel de proces.
Bianca Mălăel: Procesul devised, pe care în facultate nu l-am regăsit. A fost un proces foarte constructiv, dar haotic când pierdeam ideea principală. Totuși am avut noroc cu pașii pe care coordonatorii de la Reactor ne-au rugat să-i parcurgem. Să intrăm la cursurile și întâlnirile cu grupul de dinainte de stagiile de practică, care ne-au dat un context și ne-au conectat ca pe niște colegi. Toate întâlnirile online și subiectele pe care le-am dezbătut ne-au fost de folos în a lucra cumva mai aplicat în cele zece zile pe care le aveam la Reactor.
R.K.: Ce a însemnat pentru tine să ai un mentor pe parcursul întregului proces de creație?
A.B.: Mentoratul a fost foarte important, pentru că eram cu toții foarte tineri și aflați la început de drum în profesie. Mentorul ne-a ajutat să luăm decizii și ne-a atras atenția atunci când observa că procesul se blochează, dar, în același timp, nu a intervenit direct în conținutul artistic. Cred că s-a creat un echilibru foarte sănătos între mentorul nostru, Alexandra Caras, și echipă. Spre final ne-a lăsat să lucrăm complet independent și ne-a ajutat în principal prin feedback. La început, până când producția a început să capete o direcție clară, s-a implicat mai mult în sesiunile de brainstorming. Ne-a dat diferite sarcini și exerciții de scriere, am urmărit împreună filme și materiale video care ne puteau inspira. A fost foarte bine să lucrăm cu ea.
B.M.: Ne-am pierdut foarte des atenția în primele zile. Toți aveam foarte multe lucruri de spus. Și în tot haosul procesului care era atât de distractiv, dar și foarte obositor, apărea coordonatoarea noastră Alexandra Caras, care cu două fraze ne aducea aminte scopul. Țin minte că în a doua zi a venit toată lumea cu super multe idei, dar nu se ajungea niciunde și Alexandra a venit cu propunerea de a ne arăta câteva videoclipuri care erau în zona a ceea ce voiam noi să facem. După asta a urmat o pauză de masă unde toți am rămas super tăcuți. Presupun că asimilam tot ce auzisem până atunci și încercam în liniște să venim cu o idee finală. Și exact așa a fost. După pauză, ne-am întors la repetiții și cu toată răbdarea rămasă am stabilit ce voiam să facem concret. Fără coordonare, într-un timp atât de scurt, nu cred că reușeam să trecem de primele zile, care erau cele mai importante din punctul meu de vedere.
R.K.: Cum a fost să creezi prima parte a proiectului într-un timp scurt cu persoane noi?
A.B.: A fost o experiență destul de ciudată. Suntem foarte diferiți din multe puncte de vedere: avem convingeri personale și profesionale diferite, provenim din școli și medii de formare diferite și avem limbi materne diferite. Cred că cea mai mare provocare a fost să găsim un numitor comun, să depășim aceste diferențe și să ne construim procesul de lucru pornind de la lucrurile în care reușeam să colaborăm bine. În cele din urmă, cred că am reușit.
B.M.: A fost destul de ușor. Adică aveam o oarecare reținere și eram destul de anxioși pentru că ne vedeam în mediul online și probabil și din cauza barierei de limbaj, dar cu cât ne-am văzut mai des, a devenit totul mai familiar. Pe mine m-au ajutat foarte mult temele pe care le aveam de la întâlnire la întâlnire, care erau de scriere. Așa am ajuns să-i cunosc pe colegii mei la un nivel mai sincer. Apoi au venit cele zece zile în care ne-am cunoscut și fizic, dar acolo lucrurile erau deja organice și mult mai simple.
R.K.: Care crezi că sunt lucrurile cele mai importante pe care le pot oferi astfel de stagii studenților, pe lângă producția efectivă a spectacolului?
A.B.: Acceptarea, dialogul, disponibilitatea de a rămâne deschis față de perspectiva celuilalt, discutarea problemelor și comunicarea sinceră și directă. Toate acestea sunt importante și în viața de zi cu zi, nu doar în teatru, ci în orice tip de muncă în care trebuie să colaborezi cu alți oameni.
B.M.: Cred că cel mai important lucru pe care-l oferă stagiile de genul acesta este că te scot din zona de confort și-ți dau șansa de a lucra cu unelte pe care poate până în acel moment nu le-ai folosit. În timp ce construiam o structură a scenelor, s-a adus în discuție să adăugăm și o scenă de dans. Ăla a fost momentul în care am vrut să spun “nu pot” la propunerea colegilor. Dacă e un lucru la care nu mă pricep, ăla e dansul. Dar colegul meu coregraf, Robert Macaveiu, a avut cea mai absurdă răbdare și a făcut ca din frica mea să reușesc să mă distrez pe scenă.
R.K.: Acum că vă pregătiți de începerea montării spectacolul cum vă raportați având în vedere că a trecut ceva timp de când stagiul de practică s-a terminat? Ce s-a schimbat cel mai mult de la ideea inițială?
A.B.: Conceptul nostru de bază nu s-a schimbat foarte mult. În timpul dezvoltării poveștii, conflictul s-a aprofundat, iar personajele și firul narativ au devenit mai bine conturate.
Prima versiune a fost destul de experimentală și, până la prezentare, nici noi nu eram neapărat convinși că va funcționa. Abia în momentul în care toate elementele s-au legat și am văzut reacțiile publicului am simțit că ne aflăm pe drumul cel bun. Tema noastră este, în linii mari, influența inteligenței artificiale asupra relațiilor de cuplu. Lucrăm în registrul mockumentary, ceea ce înseamnă că spectacolul urmărește atât procesul nostru real de lucru, cu dificultățile și încercările prin care trecem în construirea poveștii, cât și un fir ficțional. Acesta din urmă urmărește relația unui cuplu și interacțiunea lor cu o inteligență artificială foarte umanizată și personificată. În această a doua etapă a procesului am dezvoltat ambele planuri. Ne-am întâlnit destul de constant și cred că nu a trecut niciodată o perioadă mai lungă de două săptămâni fără să reluăm proiectul, măcar în cadrul unei întâlniri. Din punctul meu de vedere, am continuat să dezvoltăm în mod consecvent baza stabilită în prima etapă.
B.M.: De la finalul stagiului a trebuit să ne pregătim oarecum cu ideea de “ce facem mai departe dacă câștigăm?”. Am scris o continuare a poveștii, în mare, a celor 15 minute, apoi am aflat că wow, am câștigat și chiar trebuie să ne gândim serios la ce facem. Ne tot întâlnit online de când s-a terminat stagiul și încercăm să ne organizăm cât de bine putem sau mai bine spus cât de bine știm:)) În mare parte cea mai mare presiune a fost pusă pe dramaturgul echipei, Ádám Balogh, care după fiecare întâlnire în care discutam și în care propuneam noi idei, încerca să scrie scene. Acum mai avem o ultimă întâlnire online și doar așteptăm să ne vedem fizic la Târgu Mureș și să facem treabă ca lumea.
Dacă ar fi ca și la această echipă să spun niște termeni cheie, de asta aș alege astfel: depășirea diferențelor culturale și lingvistice, procesul dramaturgic și creativ și influența inteligenței artificiale asupra relațiilor umane. Așa că fiți cu ochi pe această echipă, fiindcă foarte curând se pregătesc să iasă la public cu cel de al doilea spectacol produs în cadrul acestui proiect. Acum că ajungem la prezent, în iulie 2026 a fost ceea de a treia parte a stagiilor de practică. Dacă până acum am povestit cu persoane pentru care a trecut ceva timp de când au terminat stagiul, acum e momentul să vedem ce ne spun cei care abia au terminat de câteva zile, participanții la echipa 3!
Citiți partea a treia a acestui articol aici.
