Clujul se numără printre cele mai dinamice piețe din România pentru investițiile în industria HoReCa, fiind al doilea județ din țară după numărul proiectelor de restaurante, cafenele și alte unități de alimentație publică aflate în diferite stadii de dezvoltare.

Potrivit unei analize realizate de IBC Focus pe baza datelor din platforma Victa, în ultimele 12 luni au fost identificate 58 de proiecte în județul Cluj, fiind depășit doar de Constanța, cu 87 de proiecte. Brașovul ocupă locul al treilea, cu 45 de investiții, în timp ce Bucureștiul are 38 de proiecte. 

La nivel național, au fost înregistrate 864 de proiecte de restaurante, cafenele, cantine și alte unități food & drinks. Dintre acestea, 719 reprezintă construcții noi, ceea ce înseamnă 83% din total, în timp ce renovările, extinderile și modernizările au o pondere mult mai redusă. 

Investițiile sunt susținute în principal de mediul privat, care concentrează 781 de proiecte, cu o valoare estimată de peste 21 de miliarde de lei. În schimb, mai bine de jumătate dintre investiții se află încă în faza de autorizare, ceea ce arată că multe dintre noile restaurante și cafenele sunt încă în etapa pregătitoare. 

Analiza remarcă faptul că apetitul pentru investiții rămâne ridicat, chiar dacă industria HoReCa traversează o perioadă dificilă, marcată de scăderea consumului, inflație persistentă și insolvențe în rândul unor operatori importanți. În paralel, mai multe lanțuri de restaurante și fast-food și-au anunțat planuri de extindere la nivel național, inclusiv în Cluj-Napoca. 

Piața HoReCa din România a depășit în 2024 valoarea de 55 de miliarde de lei, după o creștere anuală de 12%.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *