Doar anul acesta au plecat prin pensionare peste 100 de angajați de la Spitalul Clinic Județean Mureș, alte posturi fiind eliberate anii trecuți, în condițiile în care de ani buni angajările sunt blocate.
Memorandumul aprobat săptămâna aceasta de Guvern pentru ocuparea prin concurs a peste 6.850 de posturi dă posibilitatea Spitalului Județean Mureș să angajeze doar 9 persoane. Este vorba de 2 medici, 3 asistenți medicali și 4 pentru personalul auxiliar, aflăm de la managerul unității, dr. Ovidiu Gîrbovan:
,,La Minister am trimis în aprilie 66 de posturi. Ulterior s-au mai pensionat și au mai apărut încă 30 și ceva, așa că… numai anul acesta 102 posturi s-au eliberat, plus din anii anteriori. Deci, avem un deficit de peste 200 de posturi. Marea majoritate a deficitului e de asistente, infirmiere și îngrijitoare. Vor mai urma și alte pensionări…. Am văzut și în țară că toată lumea se laudă că au primit 3 posturi, 5 posturi, 2 posturi… Și la noi e de ordinul ăsta. Dar, nu știu ce să fac, unde să le împart…”
9 posturi au mai fost alocate la Spitalul Orășenesc din Luduș, în timp ce spitalele municipale din Reghin și Târnăveni au primit câte 19 posturi. Spitalul Municipal din Sighișoara are doar 2 posturi alocate.
Anunțuri gratuite din Maramures


