Au putut să le mănânce pe loc și chiar să ia acasă, contra cost.
Echipați cu găleți sau lădițe, toți cei prezenți și-au făcut strategia astfel încât fructele să le ajungă pentru gemuri, dulcețuri, smoothie-uri sau prăjituri – bineînțeles, doar după ce și-au potolit pofta.
Femeie: „După aceea o să pun câteva la congelator pentru cheesecake, pentru iarnă”.
În sprijinul culegătorilor au venit și doi blănoși.
Plantația întinsă pe un hectar, cu fructe dulci-acrișoare, s-a golit rapid – în doar trei ore. Asta pentru că mai bine de 200 de oameni au venit la cules.
Femeie: „Un kilogram jumate, dar în câteva minute, repede, pentru că sunt foarte mari și merge repede, și sunt coapte”.
Intrarea a fost gratuită. Cei care au luat fructe pentru acasă au plătit 15 lei pe kilogram.
Ioana Moldovan, USAMV Cluj-Napoca: „Vin cu ambalajele personale, le cântărim. De obicei am observat că lumea preferă și se îndreaptă să vină cât mai mult cu copiii în natură și, într-adevăr, își aduc și animăluțele la plimbare”.
Imediat ce se vor mai coace alte fructe, oamenii vor fi invitați din nou la cules.
Anunțuri gratuite din Maramures


