Investiția LIDL din zona străzii Compozitorilor din Bistrița a ajuns la final. Joi, 30 iulie 2026, au fost semnate procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor pentru magazin, sensul giratoriu și amenajările de spații verzi, ceea ce înseamnă că întregul ansamblu construit este finalizat din punct de vedere tehnic. Urmează obținerea avizelor de funcționare, crearea stocurilor de marfă și deschiderea, cel mai probabil în luna septembrie 2026.
Cea mai importantă componentă a proiectului este noul magazin Lidl de pe strada Compozitorilor nr. 1, cu o suprafață construită de 2.347 mp. Recepția lucrărilor a fost admisă fără obiecții, iar valoarea finală a investiției a ajuns la 13,6 milioane lei (fără TVA). Construcția beneficiază de o perioadă de garanție de 60 de luni.
Pe lângă magazin, retailerul a realizat și o serie de investiții publice necesare funcționării noii locații.
Sensul giratoriu din intersecția străzilor Sigmirului și Compozitorilor, împreună cu reconfigurarea benzilor de circulație și lucrările aferente de infrastructură edilitară au costat aproape 0,5 mil. lei, fără TVA. Valoarea amenajării spațiilor verzi din jurul magazinului s-a ridicat, din nou, la aproape 0,5 mil. lei, fără TVA.
În total, investițiile recepționate însumează 17,6 milioane lei (cu tot cu TVA). Costul final al LIDL e mai mare, pentru că se adaugă și valoarea investită în achiziția terenului, cca. 1,7 milioane euro.
Lucrările au fost executate de Amicii Building SRL, în baza contractelor încheiate cu Lidl România, iar proiectarea a fost realizată de Archdesign SRL, respectiv RMS Road SRL pentru partea de infrastructură rutieră. Recepțiile au fost efectuate în prezența reprezentanților Lidl România, ai Primăriei Bistrița, Inspectoratului Județean în Construcții și ai proiectanților.
Anunțuri gratuite din Maramures


