Sindicaliştii Sanitas din Harghita nu vor mai recurge la întreruperea activităţii începând de joi, însă îşi menţin susţinerea pentru greva generală declanşată la nivel naţional.
Liderul Sanitas Harghita, Nyulas Emma, a precizat, pentru AGERPRES, că spitalele se confruntă cu deficit de personal şi prioritară este acordarea asistenţei medicale tuturor celor care au nevoie.
În semn de susţinere, membrii Sanitas vor purta în continuare banderole şi insigne specifice, în timp ce activitatea medicală va continua normal, potrivit Agerpres.
Şi purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal din Odorheiu Secuiesc, Zörgő Noémi, a confirmat, pentru AGERPRES, că angajaţii unităţii medicale susţin acţiunea de protest dar nu întrerup activitatea.
La Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc numărul protestatarilor a fost mai mare decât la celelalte spitale din Harghita.
“La Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, în pofida grevei anunţate, activitatea medicală se desfăşoară în condiţii normale, atât în cadrul secţiilor spitaliceşti, cât şi în ambulatoriile de specialitate. Membrii sindicatului îşi exprimă solidaritatea faţă de acţiunea de protest, însă îşi îndeplinesc în continuare atribuţiile cu responsabilitate şi profesionalism, astfel încât îngrijirea pacienţilor să se desfăşoare fără întreruperi şi în deplină siguranţă. Conducerea şi colectivul spitalului rămân dedicaţi asigurării serviciilor medicale la standardele obişnuite de calitate, motiv pentru care funcţionarea instituţiei nu este afectată pe durata grevei”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a spitalului.
Anunțuri gratuite din Maramures


