Autostrada Sibiu–Făgăraș (A13) a intrat într-o etapă extrem de importantă a construcției. Pe Tronsonul 3, dintre Arpașu de Jos și Sâmbăta de Sus, constructorul a început primele lucrări de asfaltare, un moment care marchează trecerea de la lucrările de terasamente la realizarea efectivă a carosabilului.
Constructorul turc Makyol a turnat primul strat de asfalt pe un sector experimental cu o lungime de aproximativ 260 de metri.
Această etapă este una obligatorie și are rolul de a verifica dacă rețeta mixturilor asfaltice utilizate oferă rezistența și comportamentul necesare înainte ca lucrările să fie extinse pe întreaga autostradă.
Testele efectuate în această fază vor permite specialiștilor să stabilească cea mai bună combinație de materiale pentru structura rutieră.
Dacă rezultatele vor confirma parametrii tehnici prevăzuți în proiect, lucrările vor intra rapid într-un ritm susținut.
Potrivit planificării, încă de vineri constructorul ar urma să înceapă asfaltarea propriu-zisă pe aproximativ 1,5 kilometri, în zonele unde terasamentele sunt deja finalizate și pregătite pentru această etapă.
În paralel, lucrările continuă pe toate cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu-Făgăraș, iar stadiul fizic al execuției diferă de la un sector la altul.
Stadiul actual al lucrărilor este următorul:
| Tronson | Lungime | Stadiu fizic |
|---|---|---|
| Tronsonul 1: Boița (Autostrada Sibiu–Pitești) – Avrig – Mârșa (DJ105G) | 14,25 km | 17,77% |
| Tronsonul 2: Avrig – Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1) | 19,92 km | 40% |
| Tronsonul 3: Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ105B) | 17,61 km | 44% |
| Tronsonul 4: Sâmbăta de Sus (DJ105B) – Municipiul Făgăraș, plus drumul de legătură cu DN1 | 16,27 km + 5,65 km drum de legătură | 27,64% |
În total, Autostrada Sibiu–Făgăraș va avea o lungime de aproximativ 68 de kilometri și trebuie să fie finalizată în anul 2028.
Valoarea cumulată a celor patru contracte de execuție este de 6,4 miliarde de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Programul Transport.
Autostrada A13 este considerată unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din centrul țării.
Odată finalizată, aceasta va îmbunătăți semnificativ legăturile dintre Sibiu, Făgăraș și Brașov, va facilita conexiunea Transilvaniei cu Muntenia și Moldova și va contribui la reducerea timpilor de deplasare și la dezvoltarea economică a întregii regiuni.
Anunțuri gratuite din Maramures


