Foto: Valeriu Voaideș/ Radio Târgu Mureș

Jucătoarea română de tenis Elena Ruxandra Bertea (foto), în vârstă de 20 de ani, s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului Axeria Open WTA 125 de la Tg.Mureş, după ce s-a impus, în runda inaugurală, cu 6-3, 6-3, în faţa estoniencei Elena Malygina.

În următoarea fază, Bertea, numărul 268 în ierarhia mondială, o va avea ca adversară pe învingătoarea dintre românca Miriam Bulgaru (248 WTA) şi Carole Monnet, din Franţa (200 WTA).

Irina Fetecău nu a reuşit să treacă de primul tur, fiind învinsă cu 6-1, 6-3, de spaniola Kaitlin Quevedo (103 WTA), principala favorită.

Alte două românce se află pe tabloul principal de simplu al turneului de la Tg.Mureş, dotat cu premii totale de 115.000 de dolari. Este vorba despre Maia Ilinca Burcescu (16 ani) şi Alesia Breaz (18 ani), care vor juca în primul tur cu rusoaica Alevtina Ibragimova (219 WTA), respectiv cehoaica Laura Samson (153 WTA).

AXERIA Open, organizat de Intaro Sport, este primul turneu de nivel WTA găzduit de Tg.Mureş. Turneul se desfăşoară la Baza Intaro Sport, de pe strada Insulei şi se va încheia duminică, 2 august, când sunt programate, începând cu ora 14.00, finala de dublu şi cea de simplu. Intrarea spectatorilor este liberă.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *