Percheziții de amploare au fost desfășurate, vineri, în județele Sibiu și Satu Mare. Doi bărbați, aflați în spatele unei afaceri ilegale cu țigări, au fost reținuți, iar ulterior plasați sub control judiciar.
„La data de 24 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, două în județul Sibiu și unul în județul Satu Mare, într-un dosar penal, deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea sau comercializarea ilegală de produse accizabile supuse marcării”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate 3 percheziții asupra unor autovehicule și au fost puse în executare 2 mandate de aducere. În urma perchezițiilor, polițiștii au indisponibilizat 106.520 de țigarete, în valoare de aproximativ 95.000 de lei. De asemenea, au fost ridicate, în vederea instituirii măsurilor asigurătorii, 4.900 de lei și 1.150 de euro.
Față de doi bărbați, unul de 52 de ani, din Sibiu, și altul de 54 de ani, din județul Satu Mare, a fost dispusă măsura preventivă a reținerii, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun. La data de 25 iulie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile față de cei doi bărbați.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Anunțuri gratuite din Maramures


