Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a încheiat concursul de admitere la studiile universitare de licență, ediția 2026, cu rezultate foarte bune și un interes ridicat din partea absolvenților de liceu. Pentru cele 1.204 locuri disponibile au concurat 2.064 de candidați, iar cele mai căutate programe de studii au rămas Medicina, Medicina Dentară și Radiologia și imagistica.

Examenul de admitere s-a desfășurat duminică, 26 iulie, iar dintre cele 1.204 locuri scoase la concurs, 760 sunt finanțate de la buget, 415 sunt cu taxă, iar 30 sunt destinate românilor de pretutindeni. O parte dintre locurile bugetate sunt rezervate candidaților proveniți din mediul rural, celor de etnie romă și absolvenților sistemului de protecție socială.

Medicină, în continuare prima alegere a candidaților

Programul de studii Medicină a atras cei mai mulți candidați – 891 pentru cele 435 de locuri disponibile, ceea ce înseamnă aproximativ doi candidați pe un loc.

Performanțele la vârf au fost impresionante: trei candidați au obținut media maximă, 10, iar alți trei au fost admiși fără concurs datorită premiilor obținute la olimpiade naționale și internaționale.

Și celelalte programe au înregistrat rezultate excelente:

  • Medicină militară – prima medie: 9,47;
  • Medicină dentară – prima medie: 9,64;
  • Farmacie – prima medie: 9,82;
  • Asistență medicală generală – prima medie: 9,92;
  • Asistență medicală generală – extensia Baia Mare – prima medie: 9,42.

Radiologia și imagistica, cea mai mare concurență

Cea mai mare competiție din această sesiune de admitere s-a înregistrat la programul Radiologie și imagistică, unde au concurat 2,4 candidați pentru un loc, iar cea mai mare notă a fost 9,89.

Foarte căutat a fost și programul Tehnică dentară, cu 2,3 candidați pe loc, primul admis obținând media 9,99.

Alte rezultate remarcabile:

  • Nutriție și dietetică – prima medie: 9,86;
  • Balneofiziokinetoterapie și recuperare – cea mai mare notă: 9,94;
  • Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic – prima medie: 9,77.

Rectorul UMF Cluj: „Universitatea noastră rămâne o opțiune atractivă”

Rectorul UMF „Iuliu Hațieganu”, prof. univ. dr. Anca Buzoianu, consideră că rezultatele confirmă atractivitatea universității și nivelul ridicat al pregătirii candidaților.

„Rezultatele examenului de admitere din acest an confirmă, încă o dată, că universitatea noastră rămâne o opțiune atractivă pentru absolvenții de liceu care își doresc o carieră în domeniul sănătății. Nivelul foarte ridicat al mediilor obținute reflectă seriozitatea cu care candidații s-au pregătit și standardele academice pe care universitatea le menține. Îi felicit și le urez bun venit noilor noștri studenți!”, a declarat rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

Organizarea concursului de admitere a implicat peste 200 de cadre didactice, studenți și membri ai personalului administrativ, care au asigurat desfășurarea examenului în condiții optime.

Referințe

Cea mai veche instituţie de învăţământ medical din Transilvania, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”. Vezi profilul

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *