Echipa antrenată de Ovidiu Burcă și-a asigurat prima victorie a sezonului pe teren propriu. Unicul gol al întâlnirii a venit în minutul 22, când Doru Andrei a expediat un șut de excepție din afara careului, lăsându-l fără replică pe portarul Neofytos. Covăsnenii au controlat o bună parte din joc, solicitând o lovitură de pedeapsă în debutul partidei și trecându-și în cont o bară prin Batzula în repriza secundă.

Reacția fermă a lui Cristiano Bergodi

După fluierul final, antrenorul oaspeților s-a arătat vizibil dezamăgit de evoluția echipei sale și a respins scuza că rezultatul ar fi fost cauzat de faptul că a încercat să odihnească mai mulți jucători.

„Nu a fost o prestație bună deloc. Am meritat să pierdem. Nu e asta menajare, nu e menajare. Au jucat cei care erau proaspeți. Nu există. Lukic poate fi o soluție pentru joi, e un jucător foarte important pentru noi. Joi noi avem un meci foarte dificil, dar cel mai important meci era cel cu Sepsi. Sepsi a făcut un joc foarte bun, eu sunt corect. Nici pentru că au jucat alții și că am menajat pe cineva”, a spus Cristiano Bergodi la finalul meciului.

Pentru jucătorii Universității Cluj urmează acum o deplasare complicată în Norvegia, acolo unde vor disputa returul din cupele europene împotriva celor de la Brann Bergen. Partida tur s-a încheiat la egalitate, scor 2-2.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *