Căutările efectuate de echipele MApN pentru identificarea resturilor dronei doborâte ieri de o aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române, la aproximativ 10 kilometri vest-nord-vest de localitatea Sfântu Gheorghe, vor fi reluate astăzi – a anunțat ministerul într-un comunicat.
Drona s-a prăbușit într-o zonă nelocuită, cu teren greu accesibil, au transmis reprezentanții instituției. Cazul este între timp cercetat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Rezultatele anchetelor vor fi transmise ulterior aliaților din NATO și Uniunea Europeană – a anunțat, de partea sa, ministrul interimar de externe, Oana Țoiu.
Ea a mai precizat că incursiunile nu sunt o întâmplare.
Încălcarea ilegală a spațiului aerian românesc este un act premeditat – a scris pe X șefa diplomației de la București, după ce o a doua dronă a fost doborâtă la 10 kilometri de localitatea tulceană Sfântu Gheorghe.
În ceea ce privește riscurile unor astfel de incidente asupra populației, ministrul interimar al apărării, Radu Miruță, a dat asigurări că Armata Română face tot ce poate cu mijloacele pe care le are la dispoziție pentru a le limita și elimina.
El a arătat în context că este nevoie de soluții mai ieftine decât rachetele lansate de avioane de vânătoare pentru doborârea dronelor care ajung în spațiul aerian al României, însă pentru aceasta este nevoie de înzestrarea armatei, iar producerea și achiziționarea unor astfel de sisteme durează minimum 11 luni.
Între timp, președintele Consiliului European, António Costa, a felicitat autoritățile române pentru răspunsul rapid și eficient și a dat asigurări că Uniunea Europeană va continua să-și consolideze securitatea și capacitatea de descurajare.
Anunțuri gratuite din Maramures


