Opt cazuri de înec s-au înregistrat anul acesta în județul Mureș, dintre care două la minori, comparativ cu 2025, când pe tot parcursul anului au fost opt astfel de decese, între care patru la minori.
Datele reprezintă un semnal de alarmă pe care pompierii îl trag în privința respectării măsurilor de siguranță în apropierea cursurilor de apă.
Pentru ca astfel de tragedii să fie evitate e nevoie ca regulile elementare de siguranță să fie respectate, atenționează purtătorul de cuvânt al ISU „Horea” Mureș, Patricia Pol:
„Astfel de tragedii pot fi prevenite prin respectarea unor reguli elementare de siguranță. Scăldați-vă doar în locurile special amenajate și supravegheate; Nu lăsați copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia; Nu intrați în apă după consumul de alcool; Nu săriți în apă în locuri a căror adâncime nu o cunoașteți; Nu vă aventurați departe de mal și nu vă supraestimați capacitatea de a înota; Dacă observați o persoană aflată în pericol, apelați imediat 112, fără a vă pune propria viață în pericol. Fiecare măsură de prevenire respectată poate însemna o viață salvată.”
România ocupă un loc fruntaș în topul țărilor europene în ceea ce privește cazurile de înec, conform unul raport prezentat de Eurostat, raport care face referire la anul 2021, când în România au fost peste 1.000 de decese prin înec dintr-un total de 5.000 astfel de decese la nivel de Uniune.
Tendința se menține ridicată, mai ales în România, iar victimele sunt de două ori mai mulți bărbați decât femei.
Sezonul estival este perioada cu cel mai mare risc de înec, iar specialiștii avertizează că România se află, din nefericire, în top din cauza lipsei salvamarilor în multe zone, lipsa educației acvatice în școli, precum și accesul liber la râuri, lacuri sau bazine nesupravegheate.
În plus, educația pentru siguranță în apă e aproape inexistentă în sistemul public iar mulți copii și adolescenți nu știu să înoate sau nu conștientizează pericolele reale ale apelor aparent „sigure”.
Anunțuri gratuite din Maramures


