Primăria municipiului Miercurea-Ciuc a anunţat că până pe 26 se pot face înscrieri pentru concursul de gătit din cadrul tradiţionalului Festival al Cartofului.

„În jurul ceaunelor prinde din nou viaţă spiritul comunităţii, Parcul Central se va umple de arome îmbietoare, iar fiecare echipă va încerca să cucerească juriul şi publicul cu cea mai gustoasă specialitate pe bază de cartofi.

Fie că sunteţi participanţi fideli sau veniţi pentru prima dată, familie, grup de prieteni sau colegi, aceasta este ocazia perfectă să gătiţi împreună, să vă distraţi şi să trăiţi atmosfera unică a Festivalului Cartofului!

Formaţi-vă echipa, aduceţi reţeta voastră preferată şi arătaţi ce minunăţii pot lua naştere cu puţină creativitate şi mulţi, mulţi cartofi!”, se arată în cadrul unei postări pe pagina de Facebook a Primăriei municipiului Miercurea-Ciuc.

Festivalul Cartofului va avea loc pe 1 august, în parcul central, iar termenul limită de înscriere este data de 26 iulie. Înscrierile se fac online, accesând acest link: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScW0rvlkj-5LrloEmeCyy4QgZlLwq0AGYqpvNWpmwhAzIVCXg/viewform?fbclid=IwY2xjawTOnEpleHRuA2FlbQIxMABicmlkETBleUs3dWdxMHlQZktFSzE3c3J0YwZhcHBfaWQQMjIyMDM5MTc4ODIwMDg5MgABHrZk0VxbUbYY2bChana99C6Qr3u_oOD0w80jB1ZeSX0hNovLgchjX8LzmAO-_aem_X5dal-oFzPQOLU8PfEc2kw.

În ceea ce priveşte concertele care vor avea loc cu ocazia Zilele Municipiului Miercurea-Ciuc (31 iulie – 2 august), în seara zilei de vineri, 31 iulie, pe scenă va urca şi Lidia Buble.

Cu detalii despre programul zilelor municipiului vom reveni într-un număr viitor. (L.C.)

Comentarii:

comentarii



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *