Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș, cunoscut și ca Institutul Inimii, va fi singurul spital din țară construit în doar un an.
Noul Institut al Inimii va fi legat de clădirea Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș printr-o pasarelă.
🔴Noua clădire va avea patru săli de operație, în care se vor realiza intervenții pe cord deschis, transplanturi și operații de chirurgie cardiovasculară pediatrică.
🔴Institutul va dispune de 37 de paturi ATI.
Odată cu darea în folosință a noii clădiri, va crește și numărul pacienților tratați.
Dacă în prezent aici sunt tratați aproximativ 1.000 de pacienți anual, dintre care 200 sunt copii, după deschidere vor putea fi tratați peste 1.500 de pacienți pe an.
Evident că după finalizare, urmează perioada de probe a întregii aparaturi speciale instalate. Sperăm ca primul pacient va fi tratat în noua clădire a Institutului Inimii din Târgu Mureș în primăvara anului viitor.
Implementarea acestui proiect sanitar de mare anvergură a necesitat o muncă susținută. Felicit, pe această cale, conducerea IUBCvT Târgu Mureș, pe dna manager Mariana Ciorba, pe dl prof. univ. dr. Horațiu Suciu și colectivul profesionist de medici, echipa administrativă și constructorul extrem de serios pentru performanța deosebită de a construi un spital într-un singur an.
Investiția a fost aprobată și finanțarea asigurată în timp ce PSD era la conducerea Ministerului Sănătății. Valoarea investiției depășește 770 de milioane de lei, dintre care 500 de milioane de lei sunt finanțate prin PNRR, iar diferența este asigurată de Guvern.
deputat Dumitrița Gliga
Anunțuri gratuite din Maramures


