Primăria Sibiu a reluat procedurile de achiziție pentru modernizarea pasajelor pietonale subterane Dumbrava și Lupeni, după ce la primele licitații organizate pentru cele două investiții nu a fost depusă nicio ofertă.
Cea mai mare investiție vizează pasajul pietonal de la Magazinul Dumbrava, estimată la peste 4 milioane de lei. Constructorii interesați pot depune oferte până la 19 august 2026.
Proiectul prevede reabilitarea structurii pasajului, refacerea hidroizolațiilor și realizarea unui nou sistem de canalizare pluvială cu două grupuri de pompare. Totodată, vor fi modernizate instalațiile de iluminat, cele sanitare, termice și de ventilare din toaletele publice.
Pasajul va deveni accesibil persoanelor cu dizabilități prin montarea de lifturi și marcaje tactilo-vizuale. De asemenea, vor fi refăcute finisajele exterioare și interioare, vor fi amenajate jardiniere și bănci, iar pardoseala și pereții vor fi placați cu granit. Proiectul include și un perete cu iluminare interactivă, care va reacționa la trecerea pietonilor, un spațiu destinat instalațiilor temporare de artă vizuală și panouri multimedia LED pentru informarea publicului.
În paralel, Primăria derulează procedura de achiziție și pentru modernizarea pasajului pietonal Lupeni, care face legătura între zona Gării și cartierele Lazaret și Lupeni. Valoarea estimată a lucrărilor este de aproape 1,5 milioane de lei, iar ofertele pot fi depuse până la 20 august.
În cadrul proiectului vor fi instalate platforme elevatoare pentru persoanele cu dizabilități și suprafețe tactilo-vizuale de avertizare. De asemenea, vor fi reabilitate scările, pereții și tavanele, iar pardoselile și treptele vor fi placate cu granit antiderapant. Copertinele de la intrări vor fi înlocuite cu unele mai rezistente la acte de vandalism, iluminatul va fi modernizat cu benzi LED, iar spațiile exterioare din jurul intrărilor vor fi reamenajate.
Anunțuri gratuite din Maramures


