Lumea muzicii lirice este în doliu după trecerea în neființă a sopranei Angela Sbârcea (Nemeș), una dintre cele mai reprezentative artiste ale Operei Naționale Române din Cluj-Napoca și o personalitate de referință a scenei lirice românești.

Absolventă a Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj, promoția 1965, Angela Nemeș și-a dedicat întreaga carieră artei lirice. Imediat după finalizarea studiilor, a devenit solistă, iar ulterior prim-solistă a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, instituție pe care a reprezentat-o timp de aproape trei decenii. De-a lungul activității sale, a impresionat publicul prin eleganța interpretării, sensibilitatea artistică și frumusețea unei voci lirice de excepție.

Repertoriul său a inclus roluri emblematice din marile opere ale lumii, precum Mimì din Boema, Violetta din Traviata, Micaëla din Carmen, Margareta din Faust, Susanna din Nunta lui Figaro, Donna Anna din Don Giovanni și Leila din Pescuitorii de perle. Acestea au fost interpretate atât pe scena clujeană, cât și în cadrul turneelor internaționale susținute în Italia, Belgia, Bulgaria și Germania.

Cariera sa a fost încununată de numeroase distincții, obținând premii la prestigioase concursuri internaționale de canto desfășurate la Sofia, Barcelona și în Italia. Dincolo de activitatea scenică, Angela Sbârcea a avut și o importantă misiune pedagogică, contribuind la formarea unor generații de muzicieni în cadrul Liceului de Muzică, Școlii de Muzică și Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

În mesajul transmis de Opera Națională Română din Cluj-Napoca, instituția subliniază că artista „a lăsat o amprentă semnificativă asupra artei lirice românești” și că va rămâne în memoria tuturor „ca o artistă de mare noblețe și un reper pentru generații de interpreți și iubitori ai operei”.

Opera Națională Română din Cluj-Napoca a transmis sincere condoleanțe familiei, apropiaților și tuturor celor care au cunoscut-o și au apreciat-o.

Dumnezeu să o odihnească în pace.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *