Instituțiile statului sunt în alertă și vor clarifica împrejurările acestui grav incident, cel mai probabil parte a războiul ilegal de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei

UPDATE: Președintele Nicușor Dan a transmis că instituțiile statului sunt în alertă după incidentul în care nava LPG Gas Lisbon, sub pavilion liberian, a fost lovită în afara apelor teritoriale ale României, la circa 20 de mile marine de țărm.

„Instituțiile statului sunt în alertă și vor clarifica circumstanțele, cauzele și responsabilitățile aferente acestui grav incident, cel mai probabil parte a războiul ilegal de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei”, a transmis șeful statului.

__________

Nava plecase din portul Alexandria (Egipt) și se îndrepta către Reni (Ucraina), având la bord o încărcătură de peste 3.790 de tone de propan și un echipaj format din 17 persoane.

În urma producerii unui incident la bordul navei, care a provocat avarii majore și izbucnirea unui incendiu la nivelul suprastructurii, echipajul s-a refugiat în zona prova, fără posibilitatea de a utiliza mijloacele proprii de evacuare.

După primirea alertei prin intermediul MRCC Constanța, a fost declanșată o operațiune complexă de căutare și salvare, coordonată de autoritățile competente. Comunicațiile cu nava au fost menținute prin intermediul unei nave comerciale aflate în apropiere, utilizată ca releu radio.

În sprijinul echipajului au fost mobilizate o navă maritimă de intervenție a Gărzii de Coastă, precum și navele de căutare și salvare SAR APOLLO și SAR ARTEMIS, aparținând Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare. Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, intervenția aeriană cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al MAI nu a putut fi realizată.

La locul intervenției, echipajul navei SAR APOLLO a lansat la apă două plute de salvare, reușind evacuarea în siguranță a tuturor celor 17 membri ai echipajului.

Trei dintre persoanele salvate necesitau îngrijiri medicale de urgență. Două victime prezentau arsuri pe aproximativ 10-15% din suprafața corpului, iar cea de-a treia suferise multiple plăgi și prezenta hemoragie. Acestea au fost transportate cu nava SAR APOLLO în Portul Sulina, de unde au fost preluați de o ambarcațiune multirol a ISU Delta Tulcea și echipă medicală și transportate către UPU a Spitalului Județean Tulcea.

La acest moment, incendiul de la bordul navei se manifestă în continuare la nivelul suprastructurii, nava fiind ancorată. Pentru siguranța navigației, a fost emis un mesaj de avertizare către toate navele aflate în zonă, în vederea evitării perimetrului afectat.

________________

Un incendiu puternic s-a produs, azi-noapte, la bordul petrolierului GAS LISBON, sub pavilion Liberia, aflat în Marea Neagră între Sfântu Gheorghe și Sulina, transmite ANR.

Nava se îndrepta către Reni (Ucraina), având la bord o încărcătură de peste 3.790 de tone de propan și un echipaj format din 17 persoane.

Toţi cei 17 membri ai echipajului au fost evacuaţi în siguranţă cu navele ARSVOM, iar trei marinari răniți au fost transportate în Portul Sulina, unde au fost preluate de echipajele medicale.

Potrivit unui comunicat al ANR, CMRCC Constanța a fost alertat de nava GAS LISBON, sub pavilion Liberia, aflată în dificultate după izbucnirea unui incendiu la bord. Incidentul s‑a produs la aproximativ 14 mile marine de Sfântu Gheorghe.

După primirea semnalului de alarmă, MRCC Constanța a coordonat operațiunea de salvare, mobilizând navele de căutare și salvare SAR Apollo și SAR Artemis ale ARSVOM, precum și alte mijloace disponibile. Din cauza distanței, comunicarea directă cu nava a fost îngreunată, informațiile fiind transmise prin intermediul unei alte nave aflate în zonă.

Cei 17 membri ai echipajului au fost evacuați în siguranță din plutele de salvare și preluați de nava SAR Apollo.

Trei marinari răniți au fost transportați în Portul Sulina, unde au fost preluați de echipajele medicale.

 




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *