Între 21 și 26 iulie, Feeric Fashion Week 2026, eveniment cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2026, aduce în oraș designeri, creatori, studenți și profesioniști din peste 20 de țări, transformând Sibiul într-un spațiu al creativității, dialogului și inovației.

Programul include prezentări de modă în locații neconvenționale, conferințe și workshopuri dedicate industriilor creative, dar și proiecte speciale care pun în valoare sustenabilitatea și patrimoniul. Printre momentele speciale ale ediției se numără Feeric Hub, platforma educațională a festivalului, proiectul Hooldra – Visible Transformation, dedicat modei circulare, și Artisanal Jopoi × Haide, care aduce în dialog patrimoniul textil din Paraguay și România.

Universități și școli de design din România și din străinătate, alături de designeri consacrați și tineri creatori, vor prezenta colecții care reflectă direcțiile actuale ale modei contemporane.

Fidel conceptului care l-a consacrat, Feeric Fashion Week transformă spații emblematice și neconvenționale din Sibiu în adevărate podiumuri de modă. Muzeul Imersiv, Promenada Sibiu, Casa Artelor, fabrica Mapa Cengiz, depozitul Sigemo și Piața Huet se numără printre locurile care vor găzdui evenimentele acestei ediții.

Accesul la prezentări este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *