Sute de angajați din marile spitale ale județului Brașov au ieșit astăzi, între orele 9.00 și 11.00, în fața unităților medicale, pentru o grevă de avertisment, organizată de Federația Sanitas.
Astfel, sindicaliștii și-au prezentat nemulțumirile, în primul rând față de unele modificări regăsite în proiectul noii Legi a Salarizării, care le-ar diminua veniturile salariale.
Monica Albu – Vicelider Sanitas la Spitalul Județean Brașov, asistent coordonator de Ambulator, Monica Albu: „Restricțiile de acordare a indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță, reducerea sporurilor și zilelor de concediu pentru anumite categorii de personal, reducerea cheltuielilor de personal pentru anumite unități publice și viitoarea lege a salarizării, care este plină de inechități în privința noastră, dar și refuzul guvernului de a avea un dialog social autentic în privința adoptării acestei legi”.
Președinta sindicatului Medisan-Sanitas Brașov, Mirela Scoican: „Ne-am adunat atât cât am putut să plecăm de pe secții ca să nu afectăm activitatea și vrem să atragem atenția guvernului că suntem nemulțumiți. Problemele sunt destul de multe, s-au tăiat sporurile anumitor categorii de personal prin diverse ordonațe. O parte din personal nu primește indemnizație de hrană sau vouchere de vacanță. Pe de altă parte, DSP-urile, asistența socială, până și Casa de Asigurări de Sănătate au de făcut niște reduceri destul de drastice în ceea ce privește cheltuielile. Nu în ultimul rând, este vorba despre legea salarizării. Nu exista dialog social, discuțiile cu guvernul au fost destul de greoaie”.
Printre protestatari s-au aflat și farmaciști, angajați ai spitalelor, care acuză inechități salariale. Farmacist șef la Spitalul de Pneumologie și Boli Infecțioase Brașov, Daniela Marica: „Farmaciștii sunt o categorie vitregită în sistemul sanitar, salariile nu sunt pe măsura competenței, a studiilor. Terminăm împreună cu medicii Universitatea de Medicină și Farmacie, nu altă profesie, suntem acolo implicați în actul medical. Fără de noi, nu cred că ar putea să existe buna desfășurare a actului medical”.
Cu toate că timpul de așteptare până să fie consultați s-a prelungit în această dimineață, mulți dintre pacienții întâlniți pe holurile spitalelor au înțeles acțiunea de protest a cadrelor medicale:
Sindicaliștii amenință că, dacă revendicările lor nu vor fi luate în considerare, vor declanșa greva generală începând cu 28 iulie.
Citește și: Grevă de avertisment în peste 400 de unităţi sanitare
Anunțuri gratuite din Maramures


