Ultimele zile de înscrieri la Facultatea de Pompieri. Au mai rămas cinci zile până la încheierea înscrierilor pentru Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Termenul limită de înscriere este 24 iulie 2026, inclusiv.
„Dacă visul tău este să faci parte din prima linie a salvatorilor, acesta este momentul să acționezi. IGSU a alocat 44 de locuri, iar unul dintre ele poate fi al tău.
Tot procesul este simplificat și se desfășoară online. Trebuie doar să transmiți documentele necesare în format electronic la adresa: resurse_umane@isualba.ro”, au transmis reprezentanții ISU Alba.
Ultimele zile de înscrieri la Facultatea de Pompieri. Documentele necesare
Documente necesare:
- Cererea-tip de înscriere (Anexa 4);
- Declarația de confirmare a condițiilor (Anexa 8);
- Consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar (Anexa 5), acolo unde este cazul.
Toate informațiile complete și formularele pot fi consultate pe site-ul isuab.igsu.ro (Secțiunea Carieră -> Admitere în învățământul militar).
„Nu lăsa pe ultima zi! Fă primul pas către o carieră dedicată curajului și salvării de vieți!”, au transmis reprezentanții ISU Alba.
Anunțuri gratuite din Maramures


