-
SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică, 19:30, DGS 1
-
SuperLiga: U Cluj – Farul, duminică, 17:00, DGS 1
Formația moldavă a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1, iar la finalul partidei Paul Iacob a vorbit despre succesul obținut, despre obiectivele echipei și despre ofertele pe care le-a primit în această vară.
Paul Iacob, după Oțelul – CFR Cluj 2-1: ”Eu zic că ne-am făcut treaba cu prisosință și am încântat publicul!”
Formația gălățeană a lovit încă din debutul partidei. Joao Lameira a deschis scorul în minutul 4, iar avantajul rapid le-a oferit gazdelor încrederea necesară pentru a controla mare parte din joc.
CFR Cluj a egalat în repriza secundă prin Andrei Cordea, în minutul 58, însă Patrick Fernandes a adus victoria Oțelului în minutul 86 și a stabilit scorul final, 2-1.
La finalul confruntării, Paul Iacob a lăudat evoluția echipei și a transmis că succesul este pe deplin meritat.
”Ne bucurăm că am luat cele 3 puncte. A fost ce trebuie, pentru că am jucat frumos și am avut ocazii. Eu cred că am dominat jocul în mare măsură, chiar dacă în unele momente a avut și CFR posesia.
Eu zic că ne-am făcut treaba cu prisosință și am încântat publicul.
A fost acel corner care a deschis meciul, apoi au ieșit și ei mai mult la joc. Cu siguranță acel gol ne-a dat multă încredere. Era minutul 5 sau 6.
Ne-a ajutat la moral și am putut să fim mult mai dezinvolți cu mingea la picior”, a declarat Paul Iacob, la flash-interviu.
Paul Iacob consideră că Oțelul poate avea un parcurs mai bun decât în ediția precedentă și speră ca echipa să confirme încă din primele etape.
”Ne dorim să facem o figură mult mai bună ca anul trecut. Anul trecut am terminat cu suișuri și coborâșuri, dar nu am simțit în niciun moment că suntem în pericol de retrogradare”, a mai explicat fotbalistul.
Cum a rămas Paul Iacob la Oțelul
Fundașul a recunoscut că și-a dorit un transfer în afara României și că a avut mai multe propuneri, însă niciuna nu s-a concretizat.
”Eu mi-am dorit să merg în străinătate și am avut foarte multe oferte, dar, din diferite motive, au picat una după alta. Cei de la Oțelul m-au înțeles și am rămas aici.
Am avut și oferte din România, dar la Oțelul m-am simțit apreciat. Sunt jucători de calitate care joacă un fotbal bun”, a concluzionat Paul Iacob.
VIDEO rezumat Oțelul – CFR Cluj 2-1
Etichete: cfr cluj , otelul , video otelul – cfr cluj , paul iacob
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Anunțuri gratuite din Maramures


