Medicul ginecolog Marian Codru de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu utilizează, în premieră în cadrul unității medicale, tehnica V-NOTES, o metodă de chirurgie ginecologică minim invazivă care permite efectuarea anumitor intervenții fără incizii abdominale și fără cicatrici vizibile, a anunțat, sâmbătă, spitalul, pe pagina de Facebook.
Medicul sibian a învățat această tehnică la Spitalul Municipal din Timișoara.
‘Am început să folosesc această procedură din primăvara acestui an după ce am fost la perfecționare la începutul anului în Timișoara. (…) Ce pot să vă spun sigur este ca la Spitalul Municipal din Timișoara, unde am învățat eu tehnica sub îndrumarea prof. dr. Pirtea Laurențiu și as. univ. dr. Cristina Secosan, se efectuează de rutină, fiind raportate peste 150 de proceduri în februarie 2026’, a declarat pentru AGERPRES medicul Marian Codru.
Potrivit acestuia, până în prezent, șapte paciente au beneficiat la SCJU Sibiu de histerectomii totale cu anexectomii bilaterale prin tehnica V-NOTES, intervențiile având grade diferite de complexitate.
‘Până în prezent, șapte paciente au beneficiat de histerectomii totale cu anexectomii bilaterale V-NOTES, cu grade diferite de complexitate, iar într-un caz s-a efectuat și tehnica ganglionului santinelă V-NOTES, fiind vorba despre o pacientă diagnosticată cu neoplazie endometrială’, a mai precizat medicul.
Conform reprezentanților SCJU Sibiu, V-NOTES (Vaginal Natural Orifice Transluminal Endoscopic Surgery) este una dintre cele mai noi tehnici de chirurgie ginecologică minim invazivă și utilizează o cale naturală de acces, evitând inciziile la nivelul abdomenului.
‘Pentru pacientă, acest lucru poate însemna o recuperare mai ușoară, durere postoperatorie redusă, mobilizare precoce și revenire mai rapidă la activitățile cotidiene. Tehnica V-NOTES poate fi utilizată în cazuri atent selectate, precum histerectomia, anexectomia sau tratamentul anumitor afecțiuni ginecologice, după o evaluare medicală completă’, a explicat Marian Codru.
Reprezentanții SCJU Sibiu subliniază că principalele avantaje ale tehnicii V-NOTES sunt lipsa cicatricilor abdominale, reducerea durerii după operație și recuperarea mai rapidă a pacientelor. AGERPRES/(AS – redactor: Isabela Paulescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)
Anunțuri gratuite din Maramures


