Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă pe autostrada A1, la kilometrul 262, pe sensul de mers Sebeș–Sibiu, în apropierea localității Cristian. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau doi adulți și doi copii.

La fața locului au intervenit de urgență patru echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, elicopterul SMURD Mureș, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere.

Potrivit ISU Sibiu, unul dintre copii, o fetiță în vârstă de aproximativ 5 ani, a fost găsit în stop cardiorespirator. Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda tuturor eforturilor depuse, medicul a fost nevoit să declare decesul acesteia.

O femeie în vârstă de 31 de ani a suferit un traumatism cranian și un traumatism toracic, iar un copil de aproximativ un an a suferit escoriații. Ambii au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva, reiese că autoturismul era condus de un bărbat de 41 de ani, cetățean străin. Din cauze care urmează să fie stabilite, acesta ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, a intrat în coliziune cu parapetul median, după care autoturismul s-a răsturnat.

În urma accidentului, o minoră de 5 ani și-a pierdut viața, iar o femeie de 31 de ani și fiul acesteia, în vârstă de un an, au fost răniți și transportați la spital.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul și pentru dispunerea măsurilor legale.

Traficul rutier pe autostrada A1 a fost temporar oprit pentru intervenția echipajelor de salvare și efectuarea cercetării la fața locului, însă ulterior circulația a fost reluată și se desfășoară în condiții normale.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *