Spectacolul ,,Ajunge”, adaptare după ,,Mamă, mi-am pierdut mâna ”, de Mașa Kontorovici, le-a adus elevilor brașoveni o serie importantă de premii.

Rezultate remarcabile pentru trupa de teatru „Amprente”, a Colegiului de Științe „Grigore Antipa” din Brașov, la festivalul de teatru ReflectOrPlay de la Iași.

Spectacolul ,,Ajunge”, adaptare după ,,Mamă, mi-am pierdut mâna ”, de Mașa Kontorovici, le-a adus elevilor brașoveni o serie importantă de premii, inclusiv Premiul I pentru cel mai bun spectacol.

„Iașul a îmbrățișat tandru sufletele noastre! Mulțumim organizatorilor și juriului festivalului ReflectOrPlay: Emil Coșeru, Mălina Lazăr, Horia Veriveș, Oana Sandu, Dumitru Georgescu. Elevii trupei au câștigat aproape toate premiile acestui festival, dovada vie a faptului că dacă există implicare, orice vis este posibil!”, au transmis cei de la “Amprente”.

Înființată în anul 2002, trupa Amprente este coordonată de profesoara Anca Maria Băcanu, care semnează și regia și scenografia acestui spectacol.

Premiile câștigate sunt următoarele:

  • Premiul I pentru cel mai bun spectacol
  • Premiul I pentru cea mai bună actriță în rol principal – Maria Oloeriu
  • Premiul I pentru cea mai bună actriță în rol secundar – Sofia Coman
  • Premiul I pentru cel mai bun actor în rol principal – Bogdan Corboș
  • Premiul I pentru cel mai bun actor în rol secundar – Teodor Bucur
  • Premiul al III-lea pentru cel mai bun actor în rol secundar – Ștefan Amocăniței
  • Premiul pentru cel mai inovativ spectacol

Festivalul ReflectOrPlay de la Iași a avut loc în perioada 12 – 17 iulie.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *