O femeie din Alba a fost reținută de polițiști după ce s-a apropiat de fiul său și a încălcat un ordin de protecție.
Potrivit IPJ Alba, la data de 16 iulie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de o femeie, în vârstă de 51 de ani, din localitatea Ighiu, cercetată pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
Ce s-a întâmplat
Din cercetări a reieșit că, în cursul zilei de joi, 16 iulie 2026, în jurul orei 10:20, femeia, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții purtate în contradictoriu, l-ar fi împins pe fiul său, în vârstă de 36 de ani, care ar fi căzut și s-ar fi lovit la mâna dreaptă.
În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, a rezultat risc iminent, fiind emis ordin de protecție provizoriu.
În după-amiaza zilei de 16 iulie 2026, femeia, deși avea obligația de a nu se apropia la o distanță mai mica de 30 de metri de fiul ei și de locuința acestuia, ar fi încălcat măsura dispusă prin ordinul de protecție.
În cursul zilei de vineri, 17 iulie 2026, aceasta va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
Anunțuri gratuite din Maramures


