Municipiul Braşov a obţinut o victorie importantă în procesul privind recuperarea Casei Hirscher, unul dintre cele mai valoroase monumente istorice din centrul vechi al oraşului, relatează Bună Ziua Brașov.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de Primăria Braşov, a anulat hotărârea Curţii de Apel Braşov şi a dispus rejudecarea cauzei, după cum a declarat pentru BizBraşov.ro avocatul Adrian Rusu, care reprezintă interesele Primăriei Braşov în acest litigiu.

– articolul continuă mai jos –

Decizia instanţei supreme nu înseamnă încheierea litigiului, însă consolidează semnificativ poziţia municipalităţii, care încearcă de aproape şapte ani să readucă imobilul în patrimoniul public al oraşului.

Potrivit avocatului Adrian Rusu, care a reuşit să recupereze pentru municipalitate Cetăţuia, hotărârea pronunţată de Înalta Curte confirmă, din punct de vedere juridic, soluţia pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Braşov, care recunoscuse dreptul de proprietate al municipiului asupra Casei Hirscher.

Totodată, instanţa supremă a respins recursul incident formulat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, iar dosarul va fi rejudecat de Curtea de Apel Braşov, care va trebui să ţină cont de interpretarea dată de Înalta Curte.

Potrivit avocatului braşovean, decizia reprezintă mai mult decât o simplă victorie procedurală, fiind o confirmare că soluţia favorabilă municipiului, pronunţată de Tribunalul Braşov în 2023, este fundamentată pe o interpretare corectă a legii.

Litigiul privind Casa Hirscher a fost deschis de Primăria Braşov în anul 2019, după ce municipalitatea a contestat faptul că monumentul istoric se afla în patrimoniul societăţii Aro Palace SA.

În noiembrie 2023, Tribunalul Braşov a dat câştig de cauză administraţiei locale şi a recunoscut dreptul de proprietate publică asupra imobilului. Ulterior însă, Curtea de Apel Braşov a schimbat soluţia şi a respins acţiunea municipiului, motiv pentru care Primăria a formulat recurs la Înalta Curte.

Miza procesului este radierea dreptului de proprietate al societăţii comerciale Aro Palace şi readucerea Casei Hirscher în patrimoniul public al municipiului, astfel încât monumentul să poată fi restaurat şi valorificat în interesul comunităţii.

Un simbol al Braşovului încă din secolul al XVI-lea

Cunoscută şi sub denumirile de Casa Negustorilor sau Podul Bătuşilor, Casa Hirscher este unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice ale Braşovului. Clădirea a fost ridicată în secolul al XVI-lea de Apollonia Hirscher, văduva judelui Braşovului, Lukas Hirscher, şi a funcţionat vreme de secole ca hală comercială destinată breslelor şi negustorilor oraşului.

Cu o lungime de peste 60 de metri şi pivniţe boltite impresionante, edificiul a reprezentat unul dintre principalele centre comerciale ale Braşovului medieval.

De-a lungul timpului, imobilul a avut mai multe destinaţii, găzduind spaţii comerciale, o policlinică, iar în perioada comunistă celebrul restaurant „Cerbul Carpatin”. În prezent, clădirea găzduieşte galerii comerciale, o cafenea şi un restaurant, păstrându-şi însă statutul de monument istoric.

 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *