CFR Cluj se află într-o situație extrem de complicată, care constituie o provocare importantă pentru Ioan Varga, în tentantiva de a o rezolva. Clubul clujean se află sub stricta monitorizare a UEFA privind fair-play-ul financiar.

Tocmai din această cauză, clubul lui Varga era obligat să prezinte un bilanț financiar „curat”, fără datorii, până la finalul lunii trecute. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar CFR a primit o amânare de 15 zile și era obligată să-și achite datoriile până ieri.

Doar că clubul din Gruia nu a putut achita sumele restante, în valoare totală de 1,4 milioane de euro nici la a doua dată cerută de UEFA.

Excluderea ar urma să fie valabilă din sezonul următor

Astfel, conform regulamentului forului continental, CFR Cluj ar urma să fie penalizată cu excluderea din următoarea ediție a cupelor europene în care se va califica.

Interdicția de a juca în Europa nu se aplică pentru sezonul în curs, ci s-ar aplica doar din sezonul următor (2017-2018), în cazul în care echipa din Gruia ar obține o nouă calificare în cupele europene.

Asta afectează cu mult obiectivele echipei privind sezonul care stă să înceapă, dar și calculele oficialilor de la CFR Cluj privind bugetul, știindu-se faptul că încasările din cupele europene reprezintă un vector important pentru echipa din Gruia.

Anunț surprinzător din partea lui Ioan Varga: „Am derogare. O să rezolv”

Doar că Ioan Varga vine cu o ipoteză care nu s-a luat în calcul și spune că CFR nu va fi suspendată din Europa nici în sezonul următor. Finanțatorul cu 5 titluri cucerite în Superliga României este convins că va rezolva problema și spune că a obținut din partea UEFA o nouă amânare privind plata datoriilor.

„Am derogare de o săptămână să rezolv problema. O să rezolv totul și nu vom fi excluși”, a garantat Ioan Varga, pentru Prosport.

Acționarul majoritar de la CFR Cluj se bazează pe faptul că s-a mai confruntat de multe ori cu termene limită de plată a datoriilor, dar a reușit să le rezolve în ultimul moment. Și în acest caz, Varga va trebui să achite din propriile conturi suma datorată, pentru că CFR nu a vândut jucători pe sume importante în această vară.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *