TUI România, parte a grupului TUI, lider mondial în turism, intenţionează să dezvolte o reţea proprie de agenţii fizice în România, inclusiv în centre comerciale, primul pas fiind făcut deja în Bucureşti, unde se inaugurează prima sa unitate de acest fel din ţară. Planul de extindere mai mai vizează şi alte oraşe precum Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi.

Decizia TUI vine în contextul în care tot mai multe familii aleg să rezerve în această vară atât vacanţe Last Minute, cât şi sejururi premium All inclusive.

După prima agenţie ce se deschide în centrul comercial Sun Plaza, din Bucureşti, în august, TUI va inaugura o nouă unitate în centrul Capitalei, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, parte a unui plan mai amplu de dezvoltare ce vizează atât centre comerciale, cât şi inaugurarea de agenţii fizice în Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, precum şi în alte oraşe din România în care compania are planuri de extindere, se arată într-un comunicat al TUI România.

 „De la începutul anului şi până în prezent, TUI România şi-a consolidat prezenţa pe piaţa din România prin extinderea constantă a reţelei de parteneri. În doar prima lună de activitate pe piaţa locală, am încheiat parteneriate cu peste 200 de agenţii de turism, ajungând în al doilea semestru din 2026 să colaborăm cu o reţea de peste 700 de agenţii partenere la nivel naţional. Această evoluţie confirmă interesul pieţei pentru modelul nostru de colaborare şi încrederea pe care am reuşit să o construim faţă de clienţi, prin brandul TUI, la nivel internaţional. În paralel, analizăm oportunităţi de dezvoltare a reţelei proprii de agenţii, inclusiv în centre comerciale şi în marile oraşe din România, acolo unde identificăm un potenţial relevant pentru clienţii noştri”, a declarat Adina Serac, Head of Sales, TUI România.

 

Oferte pentru destinaţii populare 

Destinaţiile tradiţionale de vară continuă să fie preferate de români, în timp ce Spania (de la 559 euro/persoană) şi alte destinaţii mediteraneene atrag tot mai mult interes. În acelaşi timp, destinaţiile apropiate de România, accesibile cu maşina, câştigă tot mai mult teren în preferinţele turiştilor, printre acestea numărându-se Muntenegru, Croaţia, Italia şi alte locaţii apreciate de români.

Oferta TUI include vacanţe All inclusive pentru plecări Last Minute cu preţuri începând de la 349 de euro de persoană, precum şi zboruri charter directe către Turcia, Grecia, Spania, Tunisia, Cipru şi Egipt.

Un accent important este pus pe ofertele dedicate familiilor cu copii. Pentru sezonul de vară 2026, TUI pune la dispoziţie hoteluri selectate din Turcia, Cipru, Grecia, Egipt şi Spania care oferă cazare gratuită pentru copii, în funcţie de hotel şi disponibilitate.

Pentru turiştii care îşi doresc o vacanţă de vară la un preţ avantajos, ofertele Last Minute vin cu sejururi de 7 nopţi, care includ zbor charter şi transfer, disponibile pentru Turcia şi Grecia. Printre celelalte destinaţii atractive se numără Egiptul, Tunisia şi Spania.

TUI este cel mai mare grup de turism integrat din lume, cu sediul central în Germania. Grupul deţine peste 460 de hoteluri şi staţiuni premium precum RIU, TUI Blue şi Robinson, şi 18 nave de croazieră.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *