Șoferii din Alba Iulia au mutat joi, 16 iulie, greva din baza de autobuze din gara, în fața primăriei muncipiului Alba Iulia. Aceștia au inițiat o acțiune de protest nemulțumiți de faptul că nu și-au primit salariile timp de trei luni.
Tot joi, 16 iulie se împlinește o lună de la momentul în care șoferii au intrat în grevă și refuză să mai iasă pe traseele din oraș.
În timp ce șoferii protestau în fața sediului Primăriei, Primarul Gabriel Pleșa a oferit o declarație pentru reporterii prezenți la eveniment. Acesta a vorbit despre faptul că protestul a fost autorizat deoarece este dreptul șoferilor, dar și despre faptul că acțiunea lor a fost politizată de partidul AUR.
”Noi am autorizat acest protest la cererea unui grup de șoferi. Au venit trei reprezentanți la noi, iar protestul a fost autorizat în baza Legii nr. 60.
Gabriel Pleșa: Șoferii să picheteze sediul STP zilnic
Au spus că vor fi în jur de 40 de oameni și, sigur, au tot dreptul să protesteze. Este evident însă că ar trebui să picheteze în fiecare zi sediul administrativ al STP, angajatorul care nu le plătește salariile. Am spus-o de la început: regret drama prin care trec acești oameni, dar cel care trebuie să rezolve problema este administratorul societății sau patronii, respectiv acționarii societății de transport public.
Așa cum am spus, am arătat și s-a dovedit inclusiv în instanță, Primăria Alba Iulia nu are datorii din sumele care au fost bugetate în acest an. Este vorba despre 24 de milioane de lei la capitolul subvenții și patru milioane de lei pentru gratuitățile acordate pensionarilor, persoanelor cu handicap și tuturor categoriilor sociale care beneficiază de acestea.
VEZI ȘI: VIDEO: Protest al angajaților STP Alba Iulia în fața primăriei, la peste o lună de la sistarea transportului public în oraș
Așadar, în total sunt 28 de milioane de lei. Înainte de începerea protestului, exact acum o lună, în 16 iunie 2026, aveam plătiți 13.750.000 de lei, deci aproape 14 milioane de lei, deși nu ajunseserăm încă la jumătatea anului. Prin urmare, noi suntem la zi.
Legea nu este respectată
Iar acum mă întreb ce mai plătim, pentru că de o lună de zile autobuzele nu mai circulă în municipiul Alba Iulia. Din nou, nu este respectată o hotărâre pronunțată în urmă cu două săptămâni, care era executorie imediat și prevedea reluarea imediată a transportului public în Alba Iulia. Nu este respectată nici legea care prevede că, inclusiv în cazul unui protest sau al unui conflict de muncă, trebuie să fie asigurată o treime din activitatea de transport public.
Chiar dacă acțiunea este spontană, există niște proceduri. În cadrul ședinței de dialog social, reprezentantul ITM a spus foarte clar: trebuia să anunțați, trebuia să organizați o grevă de avertisment, după care să intrați în grevă generală.
Sigur, aici este și problema instituțiilor. Pe mine mă doare însă că încă nu există transport public pe străzile municipiului Alba Iulia.
Protestul s-a politizat
Din nefericire, ce constatăm astăzi? Cu mare regret, constat că această situație s-a politizat sau se încearcă politizarea ei. Am auzit, nu știu exact, pentru că nu am apucat să verific, fiind foarte prins cu activitatea de la Primărie, că sunt prezenți reprezentanți ai AUR și că senatorul sau deputatul Călin Mătieș dă declarații.
Asta în ciuda faptului că toți consilierii locali au votat în unanimitate pentru înființarea companiei noastre de transport, operatorul care va asigura serviciul începând cu 8 ianuarie 2027. Au votat hotărârile de Consiliu Local și punerea autobuzelor la dispoziție până la finalul actualului contract. Așadar, tot ceea ce ține de viitorul transportului local a fost votat.
Acum constatăm că sunt acolo câteva zeci de oameni, poate 20, 30 sau 40, aduși la un protest al unor persoane care, într-adevăr, suferă și cărora le-am autorizat protestul, dar se încearcă politizarea acestui eveniment.
Nici nu vreau să calific această tentativă de politizare a suferinței unor oameni și a suferinței unei comunități care nu beneficiază de transport public și nu înțelege de ce. Regret că se întâmplă acest lucru și sunt convins că această comunitate îi va sancționa, așa cum știe, pe cei responsabili pentru asemenea derapaje politice, care nu își au rostul în astfel de evenimente, oarecum tragice.
Ce mesaj are Gabriel Pleșa pentru șoferi
Mesajul pentru șoferi este același pe care l-am transmis de la început. Este un conflict de muncă, iar firma, respectiv conducerea societății de transport public, trebuie să își respecte angajamentele. Empatizez cu dânșii.
Din punctul meu de vedere, dacă ei consideră că mai trebuie să lămurim anumite probleme, să îmi transmită o solicitare. Ne întâlnim și cu reprezentanții lor, nu este nicio problemă. Eu cred însă că acest protest ar trebui să aibă loc la sediul societății de transport public, acolo unde nu le sunt plătite drepturile salariale.
Și vin și mă întreb: poate că pot să înțeleg întârzieri de două luni la plata salariilor, dar de ce nu au fost acordate bonurile de masă timp de doi ani? Noi am plătit milioane și milioane de euro, iar acest lucru este cunoscut. Am pus la dispoziție toate sumele prevăzute și mă întreb de ce nu se întâmplă ceea ce trebuie.
Mă întreb, de asemenea, de ce se circulă în restul arealului asociației, respectiv în celelalte localități, iar în Alba Iulia nu se circulă deloc, deși operatorul trebuie să asigure cel puțin o treime din transport.
Sunt niște lucruri care conduc foarte clar spre ceea ce am simțit încă de la început: că, profitându-se de necazul acestor oameni, se încearcă șantajarea noastră. Vedem permanent acest lucru, deși noi am spus foarte clar că am dimensionat și am bugetat sumele, iar societatea trebuia să își adapteze programul, politicile salariale și politica de personal la bugetul aprobat de municipiul Alba Iulia.
Reamintesc că 82% din efortul financiar pentru acest transport din zona metropolitană este suportat de municipiul Alba Iulia și doar 18% de celelalte localități.
Ce mesaj are primarul Pleșa pentru cetățeni
Regret enorm această situație. Nu am mai trecut niciodată, de când sunt primar, prin asemenea lucruri. Transportul public este un serviciu de utilitate publică și trebuia să fie asigurat.
Le pot transmite cetățenilor că, având în vedere că a trecut o lună și că nu se dorește sau nu se poate reluarea transportului, deși cel mai probabil nu se dorește, măcar în limitele prevăzute de lege, vom căuta alte soluții.
Deja purtăm discuții și trebuie să existe o soluție prin care, într-un fel sau altul, să reluăm transportul public în municipiul Alba Iulia”, a declarat primarul Gabriel Pleșa.
Anunțuri gratuite din Maramures


