Publicat la 16 iulie 2026
Tânărul care a murit luni, 13 iulie, în tragicul accident care a avut loc sub podul dintre Sânpetru și Brașov urma să împlinească 26 de ani. Bărbatul era din comuna Siriu, județul Buzău, și se mutase în urmă cu ceva timp în comuna Dumbrăvița, din județul Brașov, unde locuia alături de parteneră și copil. Peste doar câteva luni ar fi trebuit să își sărbătorească ziua de naștere.
În noaptea de luni spre marţi, 13/14 iulie, în jurul orei 23:00, autoturismul condus de Mădălin (un VW Golf) a intrat în viteză într-un stâlp de susţinere al podului care face legătura între Sânpetru şi Braşov. În urma impactului violent, bărbatul, aflat singur în vehicul, a decedat. A fost nevoie de descarcerare pentru ca trupul să fie scos de pompierii militari din mormanul de fiare contorsionate în care s-a transmormat mașina. Cercetările sunt în curs în acest dosar, pentru ucidere din culpă.
‘, {
height: 57,
autoHeight: false
});
$(“.fancybox-inner”).css({height: ’57px !important’});
}
else
$a.html(data);
});
});
Anunțuri gratuite din Maramures


