Pe durata controlului judiciar, bărbatul nu poate desfășura activitatea de inspector de muncă.
Articol de Diana Oprea, Publicat: 15 Iulie 2026, 15:32
• Actualizat: 15 Iulie 2026, 15:37
Un inspector de muncă din Alba a fost plasat, miercuri, sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce procurorii au stabilit că ar fi divulgat, în mod repetat şi fără drept, reprezentanţilor unor agenţi economici din judeţ informaţii privind controale care urmau să fie efectuate de ITM.
Bărbatul, acuzat de 53 de infracţiuni
„În data de 15.07.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul (…), aflat în stare de reţinere, pentru săvârşirea a 53 de infracţiuni de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice (…), precum şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat pe o durată de 60 de zile”, se menţionează într-un comunicat.
Pe durata controlului judiciar, bărbatul nu poate desfășura activitatea de inspector de muncă la Serviciul control relaţii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba, notează Agerpres.
De asemenea, el trebuie să nu se apropie şi să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu colegii audiaţi în calitate de martori şi cu reprezentanţii agenţilor economici cărora le-a divulgat, fără drept, date nepublice privind efectuarea unor controale.
Sancţiuni evitate de angajatori
„Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a reieşit că există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că, în perioada 2021-2026, în calitate de angajat cu atribuţii de control în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba, inculpatul (…) a divulgat, în mod repetat şi fără drept, informaţii nedestinate publicităţii către reprezentanţii unor agenţi economici ce îşi desfăşurau activitatea economică pe raza judeţului Alba, constând în anunţarea unor controale viitoare ce aveau caracter inopinat şi confidenţial sau a unor controale de fond ori tematice, care urmau a fi efectuate de alţi inspectori de muncă, fără a fi mandatat de către aceştia pentru a anunţa controalele”, se precizează în comunicat.
Ca urmare a divulgării informaţiilor nedestinate publicităţii, agenţii economici au fost avertizați, iar controalele nu au mai avut efectele pentru care fuseseră organizate, o mare parte dintre acestea urmărind identificarea şi combaterea muncii nedeclarate.
„Totodată, pe baza indicaţiilor oferite de inculpat, reprezentanţii agenţilor economici s-au pregătit în mod corespunzător pentru a evita aplicarea unor sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea normelor legale din domeniul relaţiilor de muncă sau al securităţii şi sănătăţii în muncă”, se mai arată în comunicatul Parchetului.
Citește și: Municipiul Constanța, monitorizat cu peste 900 de camere de supraveghere prin proiectul Safe City
Anunțuri gratuite din Maramures


