Investițiile făcute la stadionul din Deva, mai ales la pista de atletism, încep să își arate roadele. Astfel, municipiul de reședință al județului Hunedoara va găzdui, în acest sfârșit de săptămână, cinci importante competiții atletice.

Cinci finale naționale

Astfel, la stadion va avea loc finala Campionatului național de atletism în aer liber pentru juniori U16 și tineret U23, la care sunt așteptați să participe sute de sportivi. Reuniunile atletice vor începe sâmbătă, 18 iulie, cu începere de la ora 9:00 și se vor desfășura pe două sesiuni, prima urmând a se încheia la ora 13:00. După-masă concursul va începe la ora 17:00, finalul reuniunii fiind prevăzut pentru ora 21:00. Competițiile vor continua duminică, 19 iulie, zi în care primele probe sunt programate la ora 08:00, de această dată, finalul primei reuniuni a zilei fiind estimat în jurul orei 13:00. Cele două campionate naționale vor avea reuniunea finală în după-masa aceleiași zile, cu oră de start 17:00 și cu finalul tot în jurul orei 21:00. Reamintim că la stadionul din Deva s-au mai disputat, în urmă cu două luni, probele primei etape a Campionatului național de atletism în aer liber, la toate categoriile de vârstă, respectiv juniori U16, U18 și U 20, tineret U23 și seniori, acele întreceri reprezentând revenirea arenei de la poalele Cetății în circuitul competițional după mai bine de 40 de ani. De asemenea, municipiul Deva va găzdui sâmbătă, 18 iulie, și finalele Campionatului național de marș semimaraton pentru seniori, tineret U23 și juniori U20. Startul băieților în această competiție ce se va desfășura pe străzile din municipiul Deva va fi la o oră matinală, respectiv 06:00, iar cel al fetelor cinci minute mai târziu. Mărșăluitorii vor parcurge un traseu urban de 21 de kilometri, pentru fiecare categorie de vârstă, atât la feminin, cât și la masculin, urmând a fi întocmite clasamente separate.

Reamintim că, tot în luna mai, pe străzile din Deva s-a desfășurat și Campionatul național de marș 10 kilometri, la feminin și masculin, pentru seniori, tineret U23 și juniori U20. Mai este de menționat că la competițiile atletice din acest weekend de la Deva vor fi prezenți oficiali de concurs de rang înalt, iar toate rezultatele obținute vor fi omologate și recunoscute, atât la nivel național, cât și internațional. Competițiile atletice ce se desfășoară la stadionul de la poalele Cetății sunt organizate cu sprijinul Primăriei municipiului Deva.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *