ACS Transilvania Brașov și-a consolidat staff-ul tehnic al secției de handbal înaintea noului sezon competițional, prin cooptarea a doi antrenori cu experiență pe noul proiect dedicat băieților.
Adrian Băluț a fost numit antrenor principal al echipei de juniori 3, iar Eugen Ciulei va ocupa funcția de antrenor secund. Din colectivul tehnic va face parte și Iulian Nițeanu, care își va continua activitatea în rolul de antrenor secund.
Adrian Băluț revine în prim-plan după o carieră importantă de jucător, în care a evoluat pentru formații precum Dinamo Brașov, Rom Cri Brașov, Dinamo București sau CSM Focșani. În tricoul echipei Dinamo București a cucerit titlul de campion național.
Ca antrenor, a pregătit grupe de junioare la Corona Brașov, reușind să câștige titlul național la categoria junioare 3. Eugen Ciulei, fost portar cu experiență în handbalul românesc, a evoluat de-a lungul carierei la echipe precum Dinamo Brașov, Tractorul Brașov, sau CSM Făgăraș.
După retragerea din activitatea competițională, a activat ca antrenor la Corona Brașov și ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe, dar și în cadrul Federației Române de Handbal, unde a pregătit portarii loturilor naționale de cadete și junioare, precum și la Centrul Național de Excelență din Sfântu Gheorghe.
Ciulei se ocupă din această vară și de pregătirea portarilor la nou promovata Teutonii Ghimbav în Liga Zimbrilor. Staff-ul tehnic este completat de Iulian Nițeanu, unul dintre antrenorii cu vechime ai clubului brașovean, implicat de mai mulți ani în dezvoltarea secției de handbal și în formarea tinerilor sportivi.
CITEȘTE ȘI: Echipamente noi la Cardiologia Spitalului Județean Brașov
Anunțuri gratuite din Maramures


