Licitația organizată de Consiliul Județean (CJ) Sibiu pentru eficientizarea energetică a Sălii Transilvania a atras 10 oferte, depuse de asocieri care însumează 48 de firme. Valoarea estimată a contractului este de 50,5 milioane de lei, inclusiv TVA. Liderii asocierilor sunt: Conlan, Tobimar Construct, Decorint, Con-A Operations, Structo Trading, Deco Rom, Total NSA AG Construct, Terusa Build, Novarion DMX Construction și Max Business Struct.
Cele 10 oferte depuse vor intra în etapa de evaluare, estimată să dureze aproximativ trei luni, termenul-limită al acestei faze fiind prevăzut la 11 septembrie 2026, ora 18:00.
“Ne bucură numărul mare de companii interesate de acest contract, cu o valoare estimată de peste 50 de milioane de lei, deoarece concurența generează calitate și prețuri competitive. Marcăm încă o etapă importantă în implementarea acestui proiect, care va aduce un plus de confort spectatorilor și sportivilor ce se vor antrena și vor participa la competițiile organizate în cea mai mare sală de sport din județul nostru”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.
Anunțul de licitație a fost publicat atât în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), cât și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE). Având în vedere interesul ridicat manifestat de companiile de construcții, termenul inițial de depunere a ofertelor a fost prelungit din 26 iunie până în 7 iulie. De asemenea, pentru operatorii economici interesați a fost organizată o vizită la obiectivul ce urmează să fie modernizat cu fonduri nerambursabile obținute de CJ Sibiu prin Programul Regiunea Centru 2021-2027.

Lucrări complexe de eficientizare energetică și modernizare
Potrivit Proiectului Tehnic elaborat de compania Via Pro IT Consulting, din Botoșani, complexul ce va fi modernizat include o clădire principală (P+2E), cu o suprafață desfășurată de aproape 7.000 mp, precum și o anexă (P) de 214 mp. Proiectul include înlocuirea suprafețelor vitrate exterioare, a sistemelor de încălzire, a instalațiilor electrice și a celor de alimentare cu apă și canalizare. Totodată, vor fi montate panouri solare pentru prepararea apei calde și un sistem fotovoltaic cu o putere instalată de 80 kW. Confortul spectatorilor și al sportivilor va fi îmbunătățit prin instalarea unui nou sistem de climatizare, alcătuit din două chilere de câte 250 kW și o centrală de tratare a aerului destinată atât terenului de joc, cât și holurilor, vestiarelor și spațiilor administrative.
În premieră, Sala Transilvania va beneficia de sisteme complete de detecție, semnalizare și stingere a incendiilor, supraveghere video integrală, control al accesului și un sistem modern de management integrat al clădirii (BMS).
Contractul prevede o perioadă de 21 de luni pentru execuția lucrărilor, calculată de la emiterea ordinului de începere, interval care include și recepția la terminarea lucrărilor. De asemenea, constructorul câștigător va trebui să ofere o garanție minimă de 60 de luni.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *